Doctoriţa stagiară în vârstă de 31 de ani a fost violată şi ucisă de un lucrător voluntar în unul dintre cele mai vechi spitale din
India, situat în oraşul Kolkata, scrie
BBC. Evenimentul s-a petrecut într-o sală de seminar a spitalului, unde doctoriţa intrase să doarmă după terminarea programului de muncă.
Ea a fost găsită de către colegi dimineaţa următoare, jumătate dezbrăcată şi cu răni grave pe tot corpul. Lucrătorul voluntar al spitalului a fost ulterior arestat.
Cazul a provocat
greva medicilor atât în oraşul în care a avut loc evenimentul cât şi în restul Indiei, cerând o lege federală care să protejeze lucrătorii din domeniul sănătăţii.
Acesta nu este nici pe departe primul caz de acest fel din India. Doctoriţele din spitalele de stat lucrează cel mai adesea în situaţii care le compromit siguranţa, fără camere de odihnă special amenajate sau toalete separate pentru femei.
Ele reprezintă aproape 30% din medicii din India şi 80% din personalul medical, fiind mai vulnerabile decât colegii lor bărbaţi. În plus, datele oficiale relevă o creştere îngrijorătoare de 4% a infracţiunilor împotriva femeilor în 2022, peste 20% dintre aceste incidente implicând violuri şi agresiuni, mai scrie BBC.