- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.11.2013, 13:24)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Virgil Măgureanu şi fiul lui Virgil Ardelean, audiaţi la DNA în dosarul "Mită la Hidroelectrica"
Fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fiul fostului şef al DGIPI Virgil Ardelean, Alin, au fost citaţi pentru miercuri, la DNA, în dosarul "Mită la Hidroelectrica", legat de negocierea unui contract pentru vânzarea de energie ieftină în valoare de peste 260 de milioane de euro.
Urmărește
1460 afișări
Virgil Magureanu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Miercuri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a prezentat fostul şef al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, care a spus, la ieşire, că are calitatea de martor într-un dosar al procurorilor anticorupţie şi că "este prematur să discutăm acum aceste chestiuni".
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Măgureanu ar fi cel care l-a recomandat pe Ioan Mihăilă, arestat în dosar, actualului ministru delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
De asemenea, sursele citate au confirmat că Măgureanu are calitatea de martor şi că a dat o declaraţie în acest dosar.
Ulterior, la sediul DNA s-a prezentat Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean - fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţiei Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne.
Acesta este audiat tot în calitate de martor, conform aceloraşi surse.
Potrivit surselor citate, Alin Ardelean ar fi asociat al omului de afaceri Rareş Criste - administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica.
În acelaşi dosar, la DNA a fost audiat, luni, şi Rareş Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj.
Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean - director de trading la Hidroelectrica - şi a lui Ioan Mihăilă - fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă -, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.
Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.
Potrivit DNA, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru în acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
Procurorii au arătat, în referatul prin care au propus arestarea preventivă a celor doi, că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.
Procurorii au precizat că Brădean a menţionat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj şi că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.
În timpul discuţiei, Brădean, "pentru a întări seriozitatea ofertei făcute", a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.
Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.
Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.
"În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)", arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.
Directoratul a respins propunerea cu trei voturi "împotrivă", o abţinere şi un vot "pentru", fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.
Comunicatul Hidroelctrica nu a menţionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.
"Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei", se mai arată în comunicat.
Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu.
Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Niţă şi membru în Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din funcţii, iar Departamentul pentru Energie propune demiterea lui Eugen Brădean din directoratul Hidroelectrica.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat, la 1 noiembrie, că respinge "orice acuzaţie, afirmaţie, asociere" privind implicarea sa în scandalul şpăgii de la Hidroelectrica, el menţionând că a atenţionat conducerea companiei asupra consecinţelor penale ale unui contract cu preţ fix.
Citește pe alephnews.ro: Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Sylvester Stallone îl numește pe Trump „al doilea George Washington” în discursul de introducere la Mar-a-Lago
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Dezastru pentru un gigant din tehnologie, care concediază mii de oameni pentru a deveni competitiv într-un domeniu unde o singură companie deţine 80% din piaţa
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe