Prima pagină » Social » PANICĂ la Miercurea Ciuc: Un urs, liber pe străzi. A intrat în curtea unei şi şcoli şi în mai multe gospodării/ Autorităţile, în alertă | FOTO, VIDEO

PANICĂ la Miercurea Ciuc: Un urs, liber pe străzi. A intrat în curtea unei şi şcoli şi în mai multe gospodării/ Autorităţile, în alertă | FOTO, VIDEO

Un urs se plimbă liber într-un cartier cu case din Miercurea Ciuc, după ce a intrat în mai multe curţi ale oamenilor şi în curtea unui colegiu. Autorităţile sunt în alertă.
Dragos Suciu
21 aug. 2018, 10:06, Social

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ursul a intrat, marţi dimineaţa, în curtea unei case, unde a omorât o capră, iar apoi a rupt un gard, ajungând în curtea Colegiului Naţional ”Octavian Goga” din Miercurea Ciuc.

”S-a plimbat prin mai multe curţi, dar fără să rănească pe cineva. Suntem aici pentru a asigura zona”, au spus sursele citate.

În colegiu nu erau elevi în momentul în care ursul a intrat în curte, având în vedere perioada de vacanţă.

Ursul se află în zona Jigodin a municipiului Miercurea Ciuc, iar autorităţile încearcă prinderea lui.