Abuzul asupra animalelor, la ordinea zilei. Doi câini au fost găsiţi împuşcaţi în Reşiţa de persoane necunoscute

Publicat: 16 03. 2021, 12:36
Actualizat: 24 08. 2021, 02:51

Poliţia Caraş-Severin spune că s-a autosesizat, după ce imagini în care apar doi câini ucişi, posibil prin împuşcare, în zona Dealul Crucii din Reşiţa, iar poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin fac verificări în acest caz.

„Cadavrele animalelor au fost ridicate şi transportate la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii celor două animale”, transmite, marţi, Poliţia Caraş-Severin.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept şi se fac cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea la răspundere penală a acestora.