Vizibilitate redusă din cauza ceţii pe A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila
Vizibilitatea pe autostrăzile A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila este sub 50 de metri din cauza ceţii, poliţiştii recomandând şoferilor să conducă prudent.
Vizibilitate redusă din cauza ceţii pe A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila
Centrul Infotrafic din IGPR informează că se va semnala ceaţă, în zonele joase, mai ales dimineaţa.
În acest sens au fost primite informări de la dispeceratele de poliţie ale autostrăzilor A1 şi A2 şi din judeţele Alba (DN1 - pe unele tronsoane, vizibilitate sub 50 de metri ), Giurgiu (DN5, DN6, pe alocuri sub 50 de metri vizibilitate), Vâlcea şi Brăila.
Potrivit sursei citate, la ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier nu înregistrează intensificări importante pe DN1 Bucureşti - Braşov, dar după-amiază este posibil să se formeze coloane de autovehicule la intrarea în Ploieşti, în zona Bărcăneşti. Poliţiştii le recomandă şoferilor care se îndreaptă către Braşov să aibă în vedere şi ruta alternativă DN1A Ploieşti - Vălenii de Munte - Cheia - Săcele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
În judeţul Alba s-a reluat, vineri, circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN1, pe podul de peste râul Mureş, situat la intrarea în municipiul Alba-Iulia dinspre Sebeş, kilometrul 375+769 de metri. Traficul uşor a fost reluat din data de 12 noiembrie, după finalizarea lucrărilor de reparaţii la pod, care au durat două luni, timp în care s-a circulat pe rute ocolitoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO