Vizita la medic, în on-line. Dan Lazăr, bolnav de diabet, a înlocuit drumul la spital cu şedinţele pe internet

  • În luna aprilie, Spitalul Judeţean Timişoara a implementat un sistem de telemedicină pentru pacienţii cu diabet
  • Sistemul a primit premiul “Iniţiativa pentru diabet”, din partea Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
  • În medie, 3.500 de pacienţi au beneficiat lunar, de serviciile telediabet.ro
Urmărește
623 afișări
Imaginea articolului Vizita la medic, în on-line. Dan Lazăr, bolnav de diabet, a înlocuit drumul la spital cu şedinţele pe internet

Pandemia ţi-a schimbat complet modul de viaţă. Până şi vizita la medic e altfel. Hai să îţi arăt cum consultă medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara, bolnavii de diabet.

Ştii că ei sunt predispuşi la complicaţii, în caz de infecţie cu COVID-19. De ce ? Îţi explică doctorul Bogdan Timar, coordonator la Centrul de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice Timişoara.

„Relaţiile sunt pe de-o parte directe, din cauze ce sunt generate de diabet, de prezenţa diabetului, de prezenţa dezechilibrului metabolic ce face organismul să se lupte mai puţin eficient împotriva infecţiei. Pe de altă parte avem factori cu care diabetul se asociază foarte frecvent, care ei înşişi sunt factori de risc pentru un prognostic mai puţin bun în infecţia cu COVID-19.”

De asta, totul se întâmplă acum ca în şedinţele tale pe zoom.

Dan Lazăr are 51 de ani şi conduce o instituţie de formare profesională a adulţilor. În urmă cu patru ani, a aflat că are diabet. De atunci, vizitele la medic, tratamentele şi regimul alimentar sunt un mod de viaţă. Vestea că acum poate beneficia de servicii medicale, direct în living, l-a bucurat. Aşa că apelează la platforma telediabet.ro, ori de câte ori are nevoie

„Pe mine m-a ajutat foarte mult. Am economisit timp şi eu zic că nu cred că era nevoie să mă palpeze cineva, sau să îmi ia altfel de măsurători. Economisesc şi timpul dânsului, care poate are cazuri mai grave şi chiar nu cred că actul medical în sine, suferă”, consideră el.

„În această perioadă de 6 luni am avut aproximativ 27.000 de consultaţii prin telemedicină, la nivel naţional. Colegii mei au consultat şi au văzut pacienţi din toată ţara, nu doar din judeţul Timiş. Astfel, au reuşit ca o mare majoritate din pacienţi să fie consultaţi de acasă, pot să îşi primească în acest fel reţetele, să fie monitorizaţi, să nu aibă de suferit în această perioadă”, spune şi Raul Pătraşcu, manager al Spitalului Judeţean Timişoara.

La spital mai ajung doar urgenţele şi cazurille grave. Dar şi aici e precauţie maximă. Personalul medical respectă un protocol bine stabilit. Şi astfel, nimeni nu s-a infectat cu COVID-19, în cele 7 luni de pandemie.

Alin Albai, şeful Secţiei de Diabet de la Spitalul Judeţean Timişoara, explică: „Nu vom intra cu acelaşi echipament la alt pacient, în alt salon, avem grijă unde punem echipamentul. Echipamentele trebuie să fie depuse în cutia de infecţioase. Personalul este disciplinat, respectă toate măsurile de precauţie.”

Cele mai frecvete tipuri de diabet:

  • Diabet de tip 1 (insulino-dependent) – 10% din bolnavii de diabet
  • Diabet de tip 2 (insulino - independent) – 90% din bolnavii de diabet
  • Diabetul gestaţionar (apare în timpul sarcinii)

Incidenţa diabetului:

  • 425 de milioane de pacienţi în lume
  • 66 de milioane de pacienţi în Europa
  • În România (2018):  823.280 de adulţi şi 3.440 de copii

Centrul de Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice Timişoara:

  • pacienţi înscrişi - 44.441 (cam 90% din pacienţii din judeţul Timiş)
  • pacienţi care au insulină inclusă în schema de tratament - 4.122
  • cel mai frecvent, diagnosticare se face la categoria de vârstă 60 - 70 ani
  • 90% dintre pacienţi au diabet zaharat
  • lunar sunt diagnosticate 100 de cazuri noi

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici