Vlad Voiculescu, după ce DNA a clasat plângerea privind diploma sa de studii: Este oare o ţară sau un balamuc?

Publicat: 07 05. 2021, 14:59
Actualizat: 24 08. 2021, 01:23

Procurorii anticorupţie au clasat plângerea privind diploma obţinută, la Viena, de Vlad Voiculescu, pe motiv că „fapta nu există”, iar fostul ministru acuză că presa a fost cea care a spus că diploma sa nu există. El se întreabă dacă un astfel de loc „este oare o ţară sau un balamuc”.

Prin plângerea penală depusă la DNA de „Coaliţia pentru Naţiune” s-a cerut verificarea diplomei obţinute de Vlad Voiculescu la Wirtschaftsuniversität-Wien, din Austria.

DNA a clasat plângerea formulată, pe motiv că „fapta nu există”.

Procurorul a consemnat în ordonanţa de clasare că a primit documente relevante atât de la Ministerul Educaţiei, cât şi de la Centrul de Echivalare a Diplomelor”, spune, vineri, pe Facebook, fostul ministru al Sănătăţii, în timp ce îşi continuă „războiul” cu presa: „Un loc în care presa poate prosti oamenii că o diplomă nu există, chiar dacă este emisă de o universitate de top din Europa; a fost publicată (de câteva zeci sau sute de ori); este recunoscută de Ministerul Educaţiei… un astfel de loc este oare o ţară sau un balamuc?”, scrie Vald Voiculescu, pe Facebook.

Acesta este mulţumit, totuşi, că Parchetul Anticorupţie a verificat diploma sa.

Diploma obţinută de Vlad Voiculescu a fost mult timp un subiect de scandal, multe organizaţii susţinând că fostul ministru nu are studii superioare.