Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii militari au acţionat în peste 60 de situaţii pentru degajarea copacilor căzuţi din cauza vântului puternic atât pe carosabil, cât şi pe autoturisme sau clădiri.
De asemenea s-a intervenit pentru înlăturarea panourilor publicitare, a elementelor de acoperiş sau a izolaţiei desprinse pe timpul intensificării vântului.
IGSU a transmis că, din cauza copacilor doborâţi de vânt au fost înregistrate patru victime, în judeţele Dolj, Mureş, dar şi în municipiul Bucureşti.
În judeţul Suceava, pe DN 17, în zona localităţii Pojorâta, un autocar cu 58 persoane nu a mai putut înainta din cauza viscolului şi a zăpezii de pe carosabil. Datorită intervenţiei cu un utilaj de la Drumurile Naţionale pentru deblocare, autocarul şi-a continuat drumul.
Un alt autocar, în care erau cinci adulţi şi 46 copii, a rămas blocat, miercuri seara, din cauza ninsorii, pe drumul spre staţiunea Păltiniş. Toate persoanele au fost cazate temporar la o pensiune din zonă.
„În continuare, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru acţiona imediat în zonele afectate de vremea rea. La nivel naţional, peste 5.200 pompieri sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale”, a transmis IGSU.
Pentru evitarea producerii unor situaţii de urgenţă, reprezentanţii IGSU recomandă cetăţenilor ca pe timpul manifestării vântului puternic, să rămână în spaţii închise care le asigură protecţia. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor ar trebui să se realizeze în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.