- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vlas: E absurd, nu poţi judeca un om de două ori pentru aceeaşi faptă
Ioana Maria Vlas, trimisă în judecată de procurorii DNA pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la FNI, consideră că măsura este o "aberaţie", declarând pentru MEDIAFAX că, potrivit unui principiu de drept, o persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă.
Vlas: E absurd, nu poţi judeca un om de două ori pentru aceeaşi faptă (Imagine: Petrica Tanase/Mediafax Foto)
Contactată telefonic, Ioana Maria Vlas a spus că nu ştia că a fost trimisă în judecată de către Serviciul Teritorial Alba Iulia al DNA, dar că ştie despre ce dosar este vorba.
Ioana Maria Vlas a spus că dosarul în care a fost trimisă acum în judecată este unul în care peste 5.300 de foşti investitori FNI din Sibiu au făcut plângeri penale împotriva sa pentru înşelăciune, în anul 2 000, iar abia opt ani mai târziu dosarul a fost trimis de la Parchetul din Sibiu, unde au fost depuse plângerile, către DNA, având în vedere valoarea mare a prejudiciului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Ioana Maria Vlas a afirmat că, în mod normal, nu ar trebui să fie judecată din nou în dosarul FNI, întrucât a fost deja judecată şi condamnată pentru faptele sale.
"Potrivit unui principiu de drept, care spune «non bis in idem», o persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă. Ceea ce se întâmplă este o aberaţie, este totalmente absurd şi este o încălcare a legii. Acei investitori FNI de la Sibiu sunt parte a investitorilor FNI din dosarul în care am fost judecată deja, nu sunt alţi investitori. Aceste plângeri trebuiau ataşate dosarului FNI atunci când el s-a judecat. Dar, dacă vor să mă judece din nou, nu au decât, eu nu pot face nimic", a spus Ioana Maria Vlas.
Fostul preşedinte al SOV Invest a adăugat că nu ea a realizat prospectul de ofertă publică în care se prezentau date financiare nereale ale FNI, însă admite că a semnat acel document.
"Nu am făcut eu acel prospect, nu eu l-am conceput, dar e adevărat că l-am semnat, aşa cum am semnat multe alte chestii. Nu a fost în intenţia mea să înşel pe nimeni", a adăugat Ioana Maria Vlas.
Ioana Maria Vlas, fostul preşedinte al SOV Invest, a fost trimisă în judecată, alături de alte opt persoane, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la Fondul Naţional de Investiţii (FNI).
Faptele pentru care cele nouă persoane au fost cercetate şi trimise în judecată în acest nou dosar au la bază plângerile investitorilor FNI cu domiciliul pe raza municipiului Sibiu, fiind introduse la organe judiciare de pe această zonă, respectiv fapte de înşelăciune comise în dauna unui număr de 5.363 părţi vătămate, arată procurorii DNA.
Potrivit procurorilor, faptele respective constituie acte materiale din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune pentru care cele nouă persoane au fost judecate şi condamnate definitiv în cursul anului 2009, într-o altă cauză, privind activitatea Fondului Naţional de Investiţii.
DNA arată că aceste plângeri au rămas în nelucrare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu un interval de timp îndelungat, fiind declinate la data de 06.03.2008 la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru continuarea cercetărilor, având în vedere modificările legislative intervenite privind competenţa de soluţionare.
Potrivit DNA, în calitatea sa de preşedinte-director general la SC SOV Invest SA (societatea de administrare a Fondului Naţional de Investiţii), inculpata Ioana Maria Vlas, în perioada august 1998 - decembrie 1999, ar fi indus şi menţinut în eroare investitorii FNI, prin aprobarea unui prospect de ofertă publică necorespunzătoare realităţii ca urmare a falsificării datelor reale privind situaţia financiară a FNI.
Datele falsificate au fost raportate la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi au fost folosite la publicitatea privind avantajele investiţiilor în FNI, ceea ce a condus la prejudicierea patrimonială a investitorilor FNI.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Sibiu.
Ioana Maria Vlas a fost eliberată, în 20 octombrie 2010, din Penitenciarul Târgşor, după ce i-a fost admisă cererea de liberare condiţionată.
Ea a fost condamnată la zece ani de închisoare pentru fraudă.
În 20 aprilie 2010, instanţa Tribunalului Prahova a contopit cele două pedepse primite în dosarele FNI şi FNA, de zece, respectiv, opt ani de detenţie.
În urma admiterii acestei cereri, s-a stabilit ca Ioana Maria Vlas să execute zece ani de detenţie, din care s-au scăzut perioadele de arest preventiv şi de detenţie care au fost deja efectuate, între 28 martie 2003 şi 7 aprilie 2008, precum şi perioada de detenţie, care a început la data de 4 iunie 2009.
La momentul eliberării, Vlas mai avea de executat peste o mie de zile de închisoare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO