- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Voicu, la telefon, către Căşuneanu: Vă asigur că acest transcript nu va fi primit de Băsescu
Interceptările din dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu arată că demnitarul părea conştient că telefonul îi este ascultat, astfel că, într-o convorbire cu omul de afaceri Costel Căşuneanu, îl asigură pe acesta că transcriptul dialogului nu va ajunge la preşedintele Băsescu.
Voicu, la telefon, către Căşuneanu: Vă asigur că acest transcript nu va fi primit de Băsescu (Montaj Foto)
Conform referatului prin care DNA solicită avizul Senatului pentru a cere arestarea lui Voicu, obţinut de MEDIAFAX, senatorul discută, în 11 septembrie 2009, cu omul de afaceri Costel Căşuneanu, căruia îi cere împrumut două sute de mii de euro, invocând "o datorie de plătit la cineva" şi "altceva de achiziţionat".
Încă de la debutul convorbirii, purtată de senator de la un alt număr de telefon decât cel primit de la Senat, Voicu îi comunică lui Căşuneanu, conform transcriptului făcut de procurori, că "băieţii ăştia (cei care interceptează convorbirile, n.r.) au tehnică veche".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Săracii!", continuă senatorul, după care afirmă că "ei au început să se sperie, pentru că toate interceptările se fac fără mandat".
Voicu ajunge chiar să transmită un mesaj de ameninţare către cei care interceptează convorbirea pe care o poartă cu Căşuneanu, spunându-i omului de afaceri: "Şi eu le-am transmis pe toate căile şi le transmit şi pe această cale, încă o dată, că tot ce înseamnă pe lângă lege înseamnă loc marcat cu cretă la puşcărie".
La finalul acestei convorbiri, Voicu îi spune lui Căşuneanu că este "un om serios" şi îl asigură pe omul de afaceri că "acest transcript domnul Băsescu nu-l mai primeşte de data asta".
"Deci, dacă vă spun treaba asta, înseamnă că ştiu ce spun, da?", îi mai spune Voicu lui Căşuneanu, care nu marşează la subiectul vizându-l pe şeful statului şi revine la problema împrumutului, promiţându-i senatorului că va da câteva telefoane pentru a aranja să-i parvină suma cerută.
Pe de altă parte, din documentul procurorilor reiese că Voicu foloseşte limbaj codat pentru a discuta, susţin procurorii, despre intervenţiile sale pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor statului. Multe dintre discuţiile telefonice ale lui Voicu încep cu precizarea "Vorbesc să înţelegeţi dumneavoastră", urmată de mutarea discuţiei în diferite registre: fie medical, fie academic.
Spre exemplu, atunci când discută cu Căşuneanu despre dosarul omului de afaceri de la instanţa supremă, Voicu se referă, spun procurorii, la caz ca la un pacient care trebuie tratat. Astfel, interpretată în cheia DNA, conversaţia din 3 septembrie dintre Voicu şi Căşuneanu arată că judecătorul Costiniu ar fi "domnul doctor", dosarul ar fi "băiatul" bolnav" iar intervenţia în soluţionarea favorabilă a cauzei pentru omul de afaceri ar fi "procedura medicală".
Astfel, în 15 iulie 2009 Voicu îl anunţă pe Căşuneanu că "hârtiile medicale" - despre care procurorii susţin că ar însemna o cerere procedurală ce viza schimbarea unui termen - trimise de "domnul doctor" al său - avocatul, potrivit procurorilor - vor fi discutate în 30 iulie.
"O să-l anunţe băiatul că are primă întrevedere cu domnii ca să stabilească tratamentul, tot, tot, tot... chiar în cadru oficial, la spital vor fi chemaţi", îi spune Voicu lui Căşuneanu, adăugând că restul "e foarte bine".
"Am înţeles că diagnosticul e foarte bun şi nu-i rău, deci n-a fost cancer nici într-un caz", continuă Voicu.
Discuţia continuă în aceeaşi termeni şi în 17 septembrie 2009, Voicu discutând cu Căşuneanu şi spunându-i că în 14 octombrie merg "la doctor" şi "e rezolvat". În 14 octombrie urma să se judece recursul înaintat de Căşuneanu faţă de o decizie a unei instanţe inferioare care îi respinsese contestaţia unei licitaţii. Voicu îi mai spune, cu aceeaşi ocazie, că "s-a ocupat" de domnul doctor mai devreme în aceeaşi dimineaţă, senatorul având o întrevedere cu judecătorul Costiniu.
În 14 octombrie, Voicu îl sună pe Costiniu şi încearcă să afle mai multe despre amânarea dispusă de complet pentru pronunţarea unei decizii în procesul care-l interesa pe Căşuneanu.
"Ce-a zis doamna profesoară? Pe studentul ăla îl notează săptămâna viitoare? A rămas să analizeze dânsa, nu?", în întreabă Voicu pe Costiniu, primind de la acesta asigurări că totul este "foarte bine".
"Dacă era rău, era azi", îi mai spune Costiniu lui Voicu, potrivit referatului procurorilor.
Într-o altă discuţie, Voicu îl întreabă din nou pe Costiniu despre dosar, informându-l pe judecător că i-a dat "la omul acela" vestea cea bună. Ulterior, senatorul îl asigură pe Căşuneanu că "Sfânta Parascheva a îndepărtat răul care încerca cineva să-l facă" şi că "a rămas în discuţie tratamentul de o săptămână", după care vorbeşte din nou cu judecătorul şi-l întreabă dacă "vestea cea bună" pe care i-a dat-o omului "e certă", dacă "diagnosticul e cert", primind asigurări că aşa este.
În 28 octombrie, Voicu îi spune lui Căşuneanu că "întotdeauna într-o... diagnostic, când zice «admite soluiţa medicală» (aluzie la modul de pronunţare a sentinţelor judecătoreşti în fază de apel sau recurs, n.r.), acesta este lucru mare" şi că "restul e procedură".
Referatul procurorilor redă cele două convorbiri în care Voicu îi cere împrumut lui Căşuneanu 200.000 de euro, apoi 60.000 de euro. Acestea scot la iveală o retorică plină de respect a lui Voicu faţă de omul de afaceri, căruia ajunge să-i spună de două ori "sărut-mâna" sau chiar că este "un om unicat în istoria şi în analele României".
Respectul lui Voicu pentru Căşuneanu reiese şi din modul în care senatorul îşi manifestă recunoştinţa pentru omul de afaceri la momentul la care un mesager de-al acestuia îi aduce 200.000 de euro.
"Vă asigur de respectul şi de prietenia mea veşnică şi de câte ori o să bag cheia într-o anumită uşă - eu şi familia mea - ne gândim de-a pururi la dumneavoastră. Şi să fiţi convins că în mine aveţi un aliat pe viaţă, eu sunt un om de o anumită onoare pe care dumneavoastră aţi văzut-o şi o s-o simţiţi de-acum înainte toată viaţa", îi spune Voicu lui Căşuneanu, în finalul convorbirii în care îi mulţumeşte acestuia pentru cei 200.000 pe care i i-a trimis.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO