Prima pagină » Social » O tânără a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la Spitalul Judeţean din Craiova

O tânără a murit după ce s-a aruncat de la etaj, la Spitalul Judeţean din Craiova

O tânără din comuna doljeană Drăgoteşti s-a aruncat, miercuri dimineaţă, de la unul din etajele superioare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, medicii nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa, deşi au încercat timp de o oră să o resusciteze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sorina Leoveanu (26 ani), care nu era pacientă a spitalului, a fost găsită în curtea interioară a unităţii medicale, medicii nemaiputând face nimic pentru a-i salva viaţa.

„Pacienta a suferit un politraumatism grav prin cădere de la înălţime. Este vorba de o traumă craniană gravă cu plagă cranio-cerebrală, traumă toracică, contuzie abdominală cu hemiperitoneu, cu ruptură de organe şi polifracturată”, a declarat medicul Alin Macovei Moraru.

Potrivit acestuia, medicii au încercat timp de o oră să o resusciteze pe tânără.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova a început o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

„În spital avem trei pacienţi cu numele de Leoveanu. La ora asta este cert că tânăra nu era pacientă a spitalului. Încercăm să aflăm dacă femeia era rudă cu unul dintre cei trei sau dacă a venit la spital la unul dintre angajaţii spitalului”, a declarat managerul spitalului, Cristina Calangiu.

La spital a ajuns şi o echipă de la Secţia 2 Poliţie Craiova, care a început cercetări.