Actorul a fost însoţit la spital de soţia sa, Anca Pandrea, iar după consult cei doi au părăsit unitatea sanitară.
Iurie Darie a stat sâmbătă noapte doar câteva ore la „Floreasca”.
El venise la Camera de Gardă după ce i se făcuse rău într-un restaurant.
Potrivit evaluărilor medicale, actorul ar fi suferit o lipotimie.
Medicii au decis că Darie poate părăsi spitalul, după ce i-au făcut mai multe investigaţii şi au constatat că starea lui nu este gravă astfel încât să impună internarea.
Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Roşu din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova.
În cinematografie a debutat în 1953, în „Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse”, alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.
A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri” (1959), „Vacanţă la mare” (1962), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „O zi la Bucureşti” (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune „Numai iubirea”.