Vosganian: E posibil ca majorarea pensiilor prevăzută pentru ianuarie 2009 să fie devansată

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că există posibilitatea ca majorarea pensiilor prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2009 să fie devansată, în funcţie de resursele bugetare.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Vosganian: E posibil ca majorarea pensiilor prevăzută pentru ianuarie 2009 să fie devansată

Vosganian: E posibil ca majorarea pensiilor prevăzută pentru 1 ianuarie 2009 să fie devansată

Varujan Vosganian a spus într-o conferinţă de presă că, în ceea ce priveşte pensiile, "în ciuda tuturor zvonurilor şi calomniilor", în 2007 s-au majorat pensiile cu 60% şi că exerciţiul bugetului asigurărilor sociale de anul trecut a fost terminat cu un uşor excedent.

El a arătat că în primele trei luni ale acestui an bugetul de asigurări sociale este echilibrat. Vosganian a adăugat că, în condiţiile în care salariile vor începe să crească din aprilie, se va intra "într-un uşor excedent".

"Suntem preocupaţi de posibilitatea ca să devansăm majorarea de pensii de la 1 ianuarie 2009, dacă bugetul ne va permite. Eu sunt preocupat de o administraţie fiscală cât mai bună, astfel încât, aşa cum am devansat măsura de creştere de la 1 ianuarie 2008, printr-o majorare de la 1 noiembrie 2007, să devansăm majorarea de la 1 ianuarie 2009 şi acest lucru va fi cea mai usturătoare lecţie pentru toţi cei care nu credeau în această şansă pentru pensionarii din România", a spus Vosganian.

Ministrul Economiei şi Finanţelor a spus că începe să creadă tot mai mult că aceia care au votat în Parlament legea pensiilor şi care nu au aplicat-o au făcut-o în speranţa că Guvernul nu va reuşi să o aplice şi că, în acest fel, vor încerca să tragă foloase şi să lovească în Guvern.

"Spre surprinderea lor, Guvernul a reuşit", a spus Vosganian.

El a mai spus că, odată cu majorarea prevăzută pentru 1 ianuarie 2009, pensionarii vor putea să aibă un "statut decent".

Ministrul Economiei şi Finanţelor a precizat că, după următoarea majorare a pensiilor, majoritatea pensionarilor vor avea pensia lunară între 650 şi 800 de lei, ceea ce se apropie la 60-70% din salariul mediu net.

"Nu există prea multe ţări în lume care să-şi permită să plătească din bugetul de asigurări sociale de stat acest procent din salariul mediu. România dă din acest punct de vedere exemplu nu numai de bună administrare, dar şi de moralitate", a mai spus ministrul.

El a menţionat că după următoarea creştere a pensiilor, prevăzută pentru 1 ianuarie 2009, potrivit legii, creşterea pensiilor se va face odată cu cea a salariilor.

Întrebat care este prognoza privind devansarea majorării pensiilor, Vosganian a spus că aceasta se va cunoaşte în cursul lunii mai.

"Suntem preocupaţi ca să avem o cât mai bună administrare ca să putem face acest lucru. Putem face devansarea funcţie de câte resurse vom avea. Dacă vom avea în decembrie, vom face în decembrie, dacă vom avea în noiembrie, vom face în noiembrie. Asta e un lucru pe care îl vom şti, probabil, în luna mai", a spus Vosganian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici