Vrabie despre investigaţia ANI: O chestiune cusută cu aţă albă, ceva distractiv, dacă n-ar fi jenant

Codru Vrabie, reprezentantul societăţii civile în Consiliul Naţional de Integritate (CNI), for care veghează la respectarea independenţei operaţionale a ANI, a afirmat, marţi, că investigaţia Agenţiei în cazul său este "o poveste cusută cu aţă albă".

Urmărește
447 afișări
Imaginea articolului Vrabie despre investigaţia ANI: O chestiune cusută cu aţă albă, ceva distractiv, dacă n-ar fi jenant

Codru Vrabie, reprezentantul societăţii civile în Consiliul Naţional de Integritate (Montaj foto)

"ANI vine din nou cu chestiuni cusute cu aţă albă, vine din nou cu acuze negândite. Ar putea fi distractiv, dacă n-ar fi jenant. Sincer, nici nu merită să-mi bat capul", a declarat Vrabie agenţiei MEDIAFAX, în replică la anunţul ANI privind solicitarea către procurori de cercetare a acestuia pentru fals în declaraţii.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat, marţi, procurorii, cerându-le să cerceteze un posibil fals în declaraţii comis de liderul Transparency International România, Victor Alistar, dar şi de Codru Vrabie, reprezentantul ONG-urilor în CNI, forul care veghează la buna funcţionare a ANI, şi de Alexandra Raluca Prună, fostul preşedinte al Asociaţiei Române pentru Transparenţă.

Cei trei, susţin inspectorii ANI, ar fi pretins că Asociaţia Română pentru Transparenţă este "Transparency International România", folosind, potrivit comunicatului ANI, sintagmele "Transparency International România" şi "TI-Ro", în loc de "Asociaţia Română pentru Transparenţă" în documentele către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) legate de situaţia lui Alistar, suspendat dintr-un post de funcţionar public la respectiva instituţie.

"Înţeleg că mi se impută faptul că am folosit numele Transparency International, şi nu pe cel al Asociaţiei Române pentru Transparenţă. Este simplu: există un act care atestă că Asociaţia Română pentru Transparenţă este filiala românească a Transparency International. O să-l transmit inspectorilor ANI şi sper să lămuresc problema", a spus Vrabie.

Acesta a precizat că va fi plecat în vacanţă în următoarele două săptămâni şi că nu îl interesează subiectul.

ANI arată, într-un comunicat de marţi, că, a cerut procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti să investigheze posibilele falsuri făcute atât de Alistar, cât şi de Alexandra Raluca Prună, fostul preşedinte al Asociaţiei Române pentru Transparenţă, şi Codru Vrabie, fostul director executiv al organizaţiei.

Contactat telefonic de MEDIAFAX, şi liderul Transparency Internaţional România, Victor Alistar, a reacţionat la anunţul ANI privind sesizarea procurorilor pentru un posibil fals făcut de el, spunând că acţiunea Agenţiei este o "vendetta politică" şi că va demonta, cu documente, toate acuzaţiile care i se aduc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici