Victima, în vârstă de 42 de ani, internată în stare gravă în spital, lucrează la compania de distribuţie de combustibili a tatălui presupusei agresoarei.
Femeia, care neagă implicarea în incident, a fost arestată preventiv pentru opt zile.
Bărbatul a fost găsit, marţi, într-o baltă de sânge pe un drum în afara localităţii Paphos, după ce şi-a sunat prietena de origine română şi i-a spus că a fost înjunghiat de tânără.
Anterior, în aceeaşi seară, victima, împreună cu prietena sa, suspecta şi alte persoane au luat cina împreună. Ulterior, tânăra s-a oferit să-l ducă pe bărbat cu maşina până la atelierul mecanic unde acesta avea autoturismul şi au plecat împreună. O jumătate de oră mai târziu, el şi-a sunat prietena şi i-a spus ce i s-a întâmplat.
Bărbatul nu a precizat ce motiv ar fi avut tânăra să-l atace.
Poliţiştii au percheziţionat casa femeii, unde au găsit haine proaspăt spălate, pe care aceasta le-ar fi purtat în seara atacului. Anchetatorii nu au găsit, însă, arma cu care a fost înjunghiată victima.