Prima pagină » Social » Cât costă să-ţi dezinfectezi la standarde înalte sala de fitness

Cât costă să-ţi dezinfectezi la standarde înalte sala de fitness

Cât costă să-ţi dezinfectezi la standarde înalte sala de fitness
Roxana Ionescu
10 sept. 2020, 18:26, Social

Sorin Coman, proprietariul unei săli de fitness din Constanţa, a ales să pună sănătatea clienţilor pe primul loc şi a început să investească în aparatură de clasă medicală pentru purificarea aerului, încă dinainte de epidemie.

Studiile de doctorat din Biotehnologie terminate la Barcelona l-au ajutat să ia cea mai bună decizie când a trebuit să găsească soluţii pentru siguranţa clienţilor în vreme de coronavirus.

În fiecare seară există o echipă de curăţenie care dezinfectează întreaga locaţie, iar apoi pornesc apartele de ozon şi lămpile UV care suplimentează acest procedeu.

Pe timpul zilei aparatura este dezinfectă cu soluţii profesionale după fiecare folosire.

O altă investiţie majoră a fost schimbarea pardoselii cu un material cauciucat tratat cu straturi de lac antibacterian, special pentru sălile de sport.

Pentru a menţine distanţarea impusă de lege, regulile sunt clare. Sala este împărţită pe etaje în funcţie de activităţile sportive aşa încât să nu se poată aglomera.

  • „Investiţia a fost făcută etapizat, pentru că nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Eu o estimez la un 50.000 lei, dar repet, făcută în timp. Ceea ce pot să spun este că influenţa asupra abonamentului a fost maxim de cinci, şase la sută. Nici nu se pune problema de recuperat. La un calcul simplu s-ar recupera peste doi ani de zile, ceea ce este normal”, spune Sorin Coman, proprietar sală de fitness. 

 

  • „Se păstrează distanţarea socială, nu se poate intra în sală fără încălţăminte de protecţie şi personale care vin la sală, în momentul în care intra, trebuie să vină cu masca respectivă”, spune sportivul Starlin Belen.