VREMEA începe să se încălzească uşor. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Miercuri, valorile termice vor fi în creştere în toată ţara, însă vor caracteriza în continuare o vreme mai rece decât în mod obişnuit la această dată, în special în regiunile extracarpatice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
VREMEA începe să se încălzească uşor. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi (Imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 18 grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 11 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul şi în nord-vestul teritoriului, unde pe spaţii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi pe crestele montane. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe spaţii restrânse se va semnala ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Temperatura aerului va creşte uşor, însă vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 5...7 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
ÎN ŢARĂ:
Joi, vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a ţării, astfel încât, în regiunile intracarpatice va deveni uşor mai caldă decât în mod normal la jumătatea lunii octombrie. Cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab, ziua îndeosebi în zona montană, iar noaptea cu precădere în regiunile vestice. Vântul va avea intensificări în sud-vestul şi sudul teritoriului, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 23 de grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între 1 grad în estul Transilvaniei şi 13 grade în Banat şi pe litoral. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea local se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO