În zonele joase din regiunile extracarpatice vremea va fi în general închisă, local va fi ceaţă şi trecător va ploua sau va burniţa. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, pe arii restrânse vor cădea ploi slabe, iar în zona montană înaltă vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte.
BUCUREŞTI
Cerul va avea înnorări şi trecător va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad. Vor fi condiţii de ceaţă.
MIERCURI
Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în Moldova şi 12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între -5 şi 5 grade. În zonele joase din sudul şi din estul teritoriului vremea rămâne în general închisă şi local va fi ceaţă, ploaie slabă sau burniţă. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, ploile pe arii restrânse, iar ceaţă poate să apară izolat. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane.