VREMEA miercuri şi joi: Ploi şi temperaturi scăzute. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti
Miercuri, VREMEA va fi rece pentru această perioadă, cu deosebire în regiunile extracarpatice, astfel încât maximele termice ale zilei se vor situa între 6...7 grade, local, în Oltenia, Muntenia, Moldova şi estul Transilvaniei şi 17 grade în Dobrogea.
VREMEA miercuri şi joi: Ploi şi temperaturi scăzute. Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în sudul, estul şi centrul ţării, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, cu precădere în Oltenia şi în zona de munte. În vest şi nord-vest ploile se vor semnala local şi vor fi, în general, slabe cantitativ. În zona de munte vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice şi vestice, precum şi la munte. Temperaturile minime se vor încadra între 0 şi 9 grade.
BUCUREŞTI
Vremea va deveni rece pentru această perioadă. Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla moderat, cu intensificări după-amiaza şi noaptea. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
JOI
Vremea se va încălzi, astfel încât maximele termice ale zilei se vor situa între 11...12 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 20 de grade în Transilvania. Cerul va fi noros în sud-vestul teritoriului, unde temporar va ploua şi cantităţile de apă vor fi însemnate. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala mai ales în cursul zilei, local în Muntenia şi Moldova şi pe arii restrânse în rest. Vântul va avea intensificări în sudul ţării şi la munte, iar trecător şi în regiunile vestice şi centrale. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO