În restul teritoriului, cerul va fi variabil, ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări locale. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5…7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18…19 grade în Dealurile de Vest.
BUCUREŞTI
Vremea va fi caldă, cu o maximă termică în jurul a 28 de grade. Cerul va fi variabil, iar în cursul zilei vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi de 12…13 grade.
JOI
Vremea se va menţine caldă, dar în vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta prin dezvoltări noroase, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi local averse; cu precădere în orele serii izolat vor fi posibile vijelii şi vor fi condiţii de grindină. În celelalte zone, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii pentru ploi de scurtă durată, mai ales pe litoral şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 31 de grade, uşor mai mici pe litoral şi în deltă, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni.