- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.01.2014, 13:07)
- Alexandra Vladescu - Mediafax
VREMEA până pe 19 ianuarie. Când va ninge în fiecare regiune a ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 6 - 19 ianuarie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.
Urmărește
32791 afișări
VREMEA până pe 19 ianuarie. Când va ninge în fiecare regiune a ţării (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În intervalul 06 – 14 ianuarie, temperatura aerului va avea o tendinţă de scădere, mai accentuată după data de 10 ianuarie. Astfel, în data de 14 ianuarie maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 2 grade. Apoi, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, regimul termic nu va mai avea oscilaţii importante. Temperaturile minime se menţin pozitive în cea mai mare parte a regiunii până spre sfârşitul primei săptămâni, apoi vor coborî sub pragul de îngheţ, până în jurul a -6 grade.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Şansele de precipitaţii cresc în 10..12 ianuarie, când va ploua slab, apoi vor fi mai ales ninsori, de asemenea slabe.
CRIŞANA
În prima săptămână din interval, deşi temperatura aerului va fi în scădere, maximele se vor menţine mai ridicate decât mediile climatologice specifice datei, în special în primele zile. În cea de a doua săptămână însă, valorile medii ale temperaturilor maxime vor fi de 0...2 grade Celsius şi se vor apropia de normalul perioadei. Minimele nocturne vor fi peste zero grade Celsius până în dimineaţa zilei de 11 ianuarie, apoi vor deveni negative, cu valori medii, în nopţile cele mai reci, în jur de – 6 grade Celsius.
Condiţiile de precipitaţii cresc începând cu data de 10 ianuarie, dar acestea vor fi slabe. La început va ploua, apoi va ninge.
TRANSILVANIA
Deşi vremea se va răci uşor şi treptat, până în data de 12 ianuarie, în cea mai mare parte a regiunii vor predomina temperaturile maxime pozitive ( cu o medie de 6 grade în 10 ianuarie). Din 13 ianuarie mediile temperaturilor diurne vor fi uşor negative, dar apropiate de mediile climatologice specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie. Valorile minime de temperatură vor fi şi ele tot mai coborâte, iar după data de 13 ianuarie nopţile vor fi geroase, cu o medie a temperaturilor minime în jurul a -10 grade.
Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă în perioada 06 ianuarie – 09 ianuarie. Începând cu 10 ianuarie, trecător vor fi precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, apoi ninsoare.
MARAMUREŞ
În intervalul 06 – 13 ianuarie, temperatura aerului va scădea treptat, de la valori maxime medii de 8...9 grade în primele zile, până la -2...0 grade, luni, 13 ianuarie. După această dată maximele vor rămâne sub pragul de zero grade Celsius. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ, din data de 12 ianuarie, şi nu este exclus să fie şi câteva nopţi geroase, cu temperaturi în jur de -10 grade Celsius.
Până în jurul datei de 09 ianuarie probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi trecător vor fi precipitaţii slabe, la început ploi, apoi ninsori.
MOLDOVA
Până pe data de 11 ianuarie vremea se va menţine caldă pentru începutul lunii ianuarie, în cea mai mare parte a regiunii. În acest interval media regională a temperaturilor maxime va fi de 6 grade Celsius, în timp ce valorile minime se vor situa în jurul valorii de 0 grade. În a doua săptămână vremea se va răci, astfel, valorile termice se vor apropia de mediile caracteristice perioadei: maxime în jur de 0 grade şi minime de -7...-5 grade.
În 10 şi 11 ianuarie sunt posibile ploi slabe, apoi temporar va ninge, cel mai probabil slab.
DOBROGEA
În prima săptămână a intervalului, caracteristica de vreme caldă se menţine. De la o medie regională de 9 grade în prima zi, maximele vor scădea cu aproximativ 3 grade, urmând să înregistreze o creştere în intervalul 10...12 ianuarie spre o medie de 8...9 grade. Valorile minime vor fi în general pozitive şi se vor situa în jurul valorii de 2 grade. După data de 13 ianuarie, scăderea de temperatură anticipată va aduce regimul termic în apropierea mediilor climatologice, adică maxime în medie între 1 şi 3 grade, şi minime între -4 şi -2 grade.
Până pe data de 13 ianuarie şansele de precipitaţii se menţin reduse. O probabilitate mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, mai ales ninsori slabe, va fi între 13 şi 17 ianuarie.
MUNTENIA
Vremea rămâne mai caldă decât în mod obişnuit în intervalul 6 - 12 ianuarie, când valorile diurne ale temperaturii vor fi în medie de 6...8 grade, iar în cursul nopţilor se vor înregistra în jur de 0 grade. După data de 13 ianuarie este estimată o scădere apreciabilă a temperaturii, spre valori medii ale maximelor în jurul a 0 grade şi minime ce se vor situa între -6 şi -4 grade, ceea ce reprezintă un regim termic normal pentru mijlocul lunii ianuarie.
Probabilitatea de precipitaţii, mai ales ninsori slabe, va creşte în intervalul 13...17 ianuarie.
OLTENIA
Până pe 12 ianuarie, temperatura se va menţine peste mediile climatologice. Media regională a valorilor maxime va fi de 7...8 grade, iar a minimelor în jur de 0 grade. În a doua săptămână a intervalului este anticipată o răcire a vremii, astfel că la nivelul regiunii se vor înregistra în medie maxime de 0...2 grade, iar minimele termice vor fi în medie de -6...-4 grade, reprezentând valori apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 13 ianuarie, când vor fi mai ales ninsori, în general slabe.
LA MUNTE
Vremea se va menţine deosebit de caldă până pe data de 10 ianuarie, cu medii ale temperaturilor maxime de peste 6 grade şi ale minimelor în jurul a 0 grade. După această dată vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. Astfel, valorile termice diurne vor scădea spre -6 grade în 13 şi 14 ianuarie, ca ulterior să crească cu aproximativ 2 grade până la sfârşitul intervalului. Media minimelor nocturne va scădea semnificativ, astfel că în cele mai reci nopţi această medie va fi de -12...-10 grade.
Începând cu data de 10 ianuarie creşte probabilitate de apariţie a precipitaţiilor în general slabe, la început sub formă de ploaie, apoi ninsori.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 15:44
Cseke Attila, despre demiterea lui Klaus Iohannis: În 35 de ani încă nu am demis niciun preşedinte