Vremea până pe 31 martie. Ce temperaturi vor fi şi când va mai ninge în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 18 - 31 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Urmărește
41899 afișări
Imaginea articolului Vremea până pe 31 martie. Ce temperaturi vor fi şi când va mai ninge în fiecare regiune a ţării

Vremea până pe 31 martie. Ce temperaturi vor fi şi când va mai ninge în fiecare regiune a ţării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, imediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

După o primă zi rece, cu valori medii diurne de 8 grade Celsius, temperaturile maxime vor creşte treptat până la valori de 15 grade Celsius, în data de 20 martie, caracterizând o vreme uşor mai caldă. Începând din data de 21 martie, vremea va intra într-un proces de răcire, până în data de 24 martie, când valorile medii diurne vor coborî până la 6 grade Celsius. În perioada 25 – 31 martie, vremea va intra într-un proces de încălzire, temperaturile maxime crescând spre 16 grade Celsius în ultimele zile ale intervalului. În prima săptămână, temperaturile minime vor avea o evoluţie oscilantă cu valori în medie cuprinse între -1 şi 4 grade Celsius. În intervalul 24 – 31 martie, acestea vor creşte treptat, ajungând la 6 grade Celsius.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului. Cantităţi mai însemnate se vor cumula în zilele de 21 şi 22 martie. Tot în data de 22 martie trecător precipitaţiile pot fi sub formă de lapoviţă.

CRIŞANA

Temperaturile medii diurne cresc treptat în primele trei zile, de la o valoare medie de 8 grade Celsius până la 14 grade Celsius în data de 20 martie, apoi scad treptat până la 6 grade Celsius în zilele de 22 şi 23 martie. Din data de 24 martie, temperaturile maxime vor avea o tendinţăa de creştere, ajungând până la 14...16 grade Celsius, la sfârşitul intervalului. Mediile temperaturilor minime vor avea valori în creştere de la -8 grade Celsius la începutul intervalului, pânaă la 6 grade Celsius spre sfârşitul perioadei de prognoză.

Probabilitatea de precipitaţii e ridicată în aproape întreg intervalul. Cantităţile cele mai însemnate se vor înregistra în zilele de 21 şi 22 martie. Tot pe 22 martie precipitaţiile vor avea tendinţa de a se transforma trecător în lapoviţă şi ninsoare.

TRANSILVANIA

Temperaturile medii diurne cresc treptat în primele trei zile, de la o valoare medie de 6 grade Celsius până la 12 grade Celsius în data de 20 martie, apoi scad treptat pâna la 4 grade Celsius în zilele de 22 şi 23 martie. Din data de 24 martie, temperaturile maxime vor avea o tendinţă de creştere, ajungând până la 12...14 grade Celsius, la sfârşitul intervalului. Mediile temperaturilor minime vor creşte de la -12 grade Celsius la începutul perioadei de prognoză, până la valori uşor pozitive la sfârşit.

Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă pe 20, 23 şi 24 martie, dar în restul intervalului se va menţine ridicată. Cantităţile cele mai însemnate se vor înregistra în zilele de 21 şi 22 martie. În intervalul 22 - 23 martie precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

MARAMUREŞ

Temperaturile medii diurne cresc treptat în primele trei zile, de la 6 grade Celsius până la 12 grade în data de 20 martie, apoi scad treptat până la 4 grade în zilele de 22 şi 23 martie. Din data de 24 martie, maximele termice vor avea o tendinţă de creştere, ajungând până la 12...14 grade Celsius, la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor fi în creştere pe tot parcursul intervalului de prognoză, de la -10 grade Celsius până la 4 grade Celsius.

Probabilitatea de precipitaţii va fi ridicată în aproape întreg intervalul, exceptând zilele de 20 şi 23 martie. Cantităţile cele mai însemnate se vor înregistra în zilele de 21 şi 22 martie. În intervalul 22 - 23 martie precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

MOLDOVA

În primele trei zile, temperatura medie diurnă va creşte de la valori situate în jurul a 6 grade Celsius până la 13 grade în 20 martie. Apoi, vremea va intra într-un proces de răcire, iar valorile termice vor scădea până la valoarea de 6 grade Celsius în data de 22 martie. În următoarele trei zile, temperaturile maxime se menţin relativ constante. Începând din data de 26 martie valorile vor creşte treptat, până la 12...14 grade Celsius. Valorile minime nocturne vor creşte, în medie, de la -8 grade Celsius în prima noapte, pâna la 2...4 grade Celsius la sfârşitul intervalului de prognoză.

Probabilitatea de ploaie va fi relativ scăzută în aproape întreg intervalul, dar pe 21 şi 22 martie vor fi ploi, local posibil abundente. În noaptea de 22-23 martie şi în 23 martie în nordul regiunii, precipitaţiile vor fi şi sub forma de lapoviţă şi ninsoare.

DOBROGEA

Temperaturile maxime vor avea cele mai ridicate valori în zilele de 20, 30 si 31 martie, când vor atinge, în medie, 14 grade Celsius. În 18, 20, 24 şi 25 martie se vor înregistra cele mai scăzute medii termice diurne, de aproximativ 6 grade. Temperaturile minime vor creşte treptat de la -4 grade Celsius în prima noapte, până la valori de 4...6 grade Celsius în intervalul 20 – 22 martie. Apoi, minimele vor scădea, atingând valori uşor negative în noaptea de 23/24 martie, după care vor marca o nouă creştere, spre 6 grade Celsius la sfârşitul intervalului.

Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă, excepţie făcând zilele de 21 şi 22 martie, când va ploua şi izolat se pot cumula cantităţi mai însemnate.

MUNTENIA

În primle trei zile ale intervalului, vremea se va încălzi de la valori ale temperaturilor maxime de 8 grade Celsius până la 13...15 grade Celsius. Din data de 20 martie, urmează trei zile cu tendinţă de scădere a valorilor medii diurne, astfel încât în intervalul 22 – 26 martie acestea se vor situa în jurul a 8...9 grade Celsius. În ultimele zile mediile temperaturilor maxime vor creşte, de la o zi la alta, până la valoarea de 16 grade Celsius. Temperaturie minime cresc, în medie, de la valoarea de -6 grade Celsius în prima noapte, spre valori uşor pozitive, de până la 5 grade Celsius în noaptea de 21/22.  Urmează două nopţi cu tendinţă de răcire, în care minimele nocturne vor scădea până în jurul limitei de îngheţ, dar după 26 martie se remarcă o tendinţă de creştere constantă a minimelor, până la aproximativ 5 grade Celsius, în medie.

În intervalul 21 – 22 martie va ploua, iar cantităţile de apă vor fi local însemnate. În restul intervalului de prognoză probabilitatea de precipitaţii va fi redusă.

OLTENIA

În primele zile mediile maximelor vor creşte de la 7 până la 14 grade Celsius în 20 martie, apoi vor scădea la aceeaşi valoare în 22 martie. În intervalul 23 – 26 temperaturile medii diurne se vor situa în jurul valorii de 10 grade Celsius, pentru ca apoi să crească treptat până la 14 grade Celsius în ultima zi a intervalului. În primele cinci nopţi, temperaturile minime vor creşte de la -6 grade Celsius până la valoarea de 6 grade Celsius, apoi vor scădea atingând valori uşor negative. Începând din noaptea de 24/25 martie temperaturile minime vor avea o tendinţă de creştere, spre 6 grade Celsius la sfârşitul intervalului.

În 21 şi 22 martie va ploua, izolat mai abundent, iar în restul intervalului probabilitatea de ploaie va fi mai redusă.

LA MUNTE

Tendinţa maximelor diurne este de creştere de la valoarea de 0 grade Celsius în prima zi, până la o valoare de 6 grade Celsius în ultimele trei zile ale intervalului, excepţie făcând perioada 21 – 23, când se va semnala o uşoară scădere a mediilor diurne până la valoarea de -2 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea o creştere accentuată de la -12 grade Celsius în prima noapte, până la 0 grade Celsius în ultimele două nopţi.

În zilele de 21 şi 22 se vor semnala precipitaţii local însemnate cantitativ, la început ploaie, apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În intervalul 23-24 martie vor predomina ninsorile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici