VREMEA se menţine deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor înregistra temperaturi maxime, în general, între 32 şi 35 de grade. Şi în restul teritoriului, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, iar maximele termice se vor încadra între 23 şi 32 de grade.

Urmărește
861 afișări
Imaginea articolului VREMEA se menţine deosebit de caldă. PROGNOZA METEO pentru weekend

VREMEA se menţine călduroasă. PROGNOZA METEO pentru weekend (Imagine: Hepta)

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza la munte, iar noaptea în regiunile vestice, unde cu totul izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 9 grade. Izolat, cu precădere în sud-est, se va semnala ceaţă, dimineaţa şi noaptea.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, astfel încât temperatura maximă va fi în jurul a 30 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 14...15 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

LA MUNTE

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza când cu totul izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Izolat, dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă. 

LA MARE 

Vremea se menţine predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 23 … 24 de grade, iar cele minime vor fi de 16 şi 19 grade. Spre dimineaţă, trecător va fi de ceaţă.

 

DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate la munte, iar spre seară şi noaptea şi în jumătatea de vest a teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, unde cu totul izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă şi căderi de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 18 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în regiunile estice, sud-estice şi în depresiuni, se va semnala ceaţă.

LA MUNTE

Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, după-amiaza şi noaptea în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cu totul izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă şi căderi de grindină. Dimineaţa şi noaptea, izolat pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 23 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse  între 18 … 19 grade. Spre dimineaţă, trecător va fi de ceaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici