- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vremea se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent în toate regiunile, valorile termice urmând a fi în general uşor mai ridicate decât cele climatologic specifice aceastei perioade în jumătatea de sud a ţării şi apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului, informează ANM.
Vremea se va încălzi. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud-vest, iar cele minime între 1 şi 10 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales în prima parte a zilei în nord şi nord-est, unde trecător şi pe suprafeţe mici vor mai fi precipitaţii slabe, predominat ninsori în zona de nord a Carpaţilor Orientali şi ploi în zonele mai joase de relief din Moldova.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Spre seară şi în cursul nopţii nebulozitatea se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, începând cu cele din partea de vest şi nord-vest şi va ploua slab în Banat, local în Crişana, Transilvania şi Oltenia, pe arii restrânse în Muntenia şi Moldova, în timp ce la munte local se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în zona de munte, dar temporar şi la cote mai reduse şi în vestul şi sud-estul ţării. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat în cursul nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de 4...6 grade.
JOI
ÎN ŢARĂ
Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă şi se vor apropia de cele normale pentru acestă perioadă în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar minimele între -5 şi 8 grade. În jumătatea sudică a ţării cerul va fi mai mult noros ziua şi în prima parte a nopţii când pe arii relativ extinse va ploua slab. Spre dimineaţă, cerul va deveni variabil spre parţial noros.
În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse. La munte, local se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar temporar şi la cote mai reduse şi în celelalte zone. Spre sfârşitul nopţii, în vest, centru şi nord, local se va produce brumă şi pe suprafeţe mici va fi ceaţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO