- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
VREMEA se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi
Luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, mai semnificativ în sud şi sud-vest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
VREMEA se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi (Imagine: Gabriel Petrescu/ Mediafax Foto)
Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice, unde temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, exceptând Maramureşul unde acestea vor fi mixte. În zona montană vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar în Munţii Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În restul teritoriului cerul va avea înnorări temporare şi cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în nord-vest şi în sud, în timp ce în zona montană înaltă va fi tare, cu rafale ce vor depăşi 80...90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 13 grade în Oltenia, iar cele minime între -3 şi 5 grade. Noaptea, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
LA BUCUREŞTI:
Vremea se va încălzi, astfel că se vor înregistra valori termice mai ridicate decât cele obişnuite la sfârşit de noiembrie, cu o maximă de 10...11 grade şi o minimă de 2...4 grade. Cerul va fi temporar noros şi vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.
MARŢI
Valorile termice vor continua să crească uşor, vremea devenind mai caldă decât în mod normal în prima zi a lunii decembrie în toată ţara. În vestul, centrul şi nordul ţării, cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse, mai ales ziua vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, iar la munte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Munţii Apuseni şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În restul teritoriului, vor fi înnorări temporare şi doar cu totul izolat ploi slabe. Vântul va continua să sufle tare în zona montană înaltă, cu rafale de peste 80...90 km/h, dar pe timpul zilei va avea intensificări locale şi în zonele mai joase din restul ţării, cu viteze de peste 55...60 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 15 grade, iar cele minime între -5 şi 7 grade.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO