LUNI
ÎN ŢARĂ
Vremea va deveni instabilă in cea mai mare parte a tării si va fi in continuare mult mai caldă decat ar fi normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre 9 si 19 grade, cu cele mai ridicate valori in sudul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse intre 4 si 9 grade, mai scăzute in depresiuni, spre 1…2 grade. Innorările vor fi temporar accentuate si va ploua, ziua mai ales in jumătatea de vest a tării, iar spre seară si noaptea in toate regiunile. Vor fi mai ales averse, insotite pe arii restranse si de descărcări electrice, iar local, cu precădere in sud-vest, se vor depăsi 15 l/mp si izolat 20…30 l/mp. Precipitatii mixte vor mai fi doar in zona montană inaltă, la peste 1900 m altitudine. Vantul va avea intensificări locale, indeosebi in cursul zilei, mai ales in vest, est si la munte. La inceputul intervalului vor fi conditii de ceată in sud si sud-est.
LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi in continuare deosebit de caldă, dar va deveni instabilă. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Cerul va avea innorări temporare, mai accentuate spre seară si noaptea cand vor fi ploi de scurtă durată si, posibil, descărcări electrice. Vantul va sufla slab si moderat.

MARŢI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine caldă, desi valorile termice vor marca o usoară scădere fată de ziua precedentă in majoritatea regiunilor. Cerul va fi doar partial noros in regiunile sudice si mai mult noros in restul teritoriului si temporar va ploua, local insemnat cantitativ, indeosebi in jumătatea de est a tării. Ploile vor avea si caracter de aversă si vor fi posibile descărcări electrice. La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitatiile vor fi mixte. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări pe crestele montane si in sud-est. Temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre 7 si 17 grade, iar cele minime se vor situa intre 2 si 8 grade.
Citeşte şi: Trei persoane transportate la spital după un conflict izbucnit între două familii pe tema volumului la muzică
Citeşte şi: Fostul ofiţer SRI Dumitru Dragomir aduce noi acuzaţii: Avem un parlamentar care îi serveşte ceaiul lui Dumbravă/ Directorul SRI nu a demonstrat că reuşeşte să reformeze instituţia
Citeşte şi: UPDATE: Turistul străin care s-a rătăcit în Munţii Ţarcu, recuperat de salvamontişti în viaţă
Citeşte şi: Reacţia primarului Timişoarei după apariţia unor imagini de coşmar din Spitalul de Boli Infecţioase din oraşul pe care-l administrează