- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
VREMEA va deveni rece. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Miercuri, valorile termice vor marca o scădere accentuată în nord-estul teritoriului, unde vremea va deveni rece pentru această dată, în timp ce în restul regiunilor acestea se vor menţine uşor mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
VREMEA va deveni rece. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi (Imagine: Andrei Spirache / Mediafax Foto)
În cursul zilei, cerul va fi temporar noros şi local vor fi averse în zonele deluroase şi montane şi izolat în rest, cu precădere în partea de sud-est a ţării. Îndeosebi în Carpaţii Orientali, la peste 1800 m vor fi şi precipitaţii mixte. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua în jumătatea de sud-vest a teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua.
Vor fi mai ales averse, trecător însoţite de descărcări electrice, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. Vântul se va intensifica treptat, la începutul în regiunile estice, apoi şi în cele sudice şi la munte, iar pe crestele înalte din vestul Carpaţilor Meridionali va fi tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 23 de grade, cu cele mai coborâte valori în nordul Moldovei, iar cele minime se vor situa între 2 şi 13 grade, mai coborâte spre 0 grade în nord-est, unde vor fi condiţii de brumă. În zonele joase, izolat va fi ceaţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Petrişor Peiu: Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
-
Diana Buzoianu, deputată USR: Nu am fugit de la guvernare, dar noi voiam nişte soluţii concrete
-
Revoluţia AI vine din China! DeepSeek V3 depăşeşte GPT-4 şi redefineşte limitele tehnologiei
LA BUCUREŞTI:
Valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei se vor semnala averse slabe cantitativ. După-amiaza şi noaptea, vântul va prezenta intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade.
ÎN ŢARĂ:
Joi, valorile termice diurne vor scădea faţă de ziua anterioară şi în restul teritoriului, mai semnificativ în Oltenia, Muntenia şi Banat, astfel că în toată ţara vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în sud-vestul teritoriului, unde izolat este posibil să se cumuleze în jur de 15 l/mp, local în vest şi la munte şi pe spaţii restrânse în rest.
În zona montană înaltă, trecător vor mai fi posibile precipitaţii mixte. Excepţie vor face regiunile estice, unde înnorările vor fi temporare, iar ploile vor fi posibile cu totul izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în cursul zilei în partea de sud a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade. Pe arii restrânse în zonele joase se va semnala ceaţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO