Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în partea a doua a zilei în zona de munte unde cu totul izolat vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 38 de grade, iar cele minime între 10…11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 25…26 de grade în Dealurile de Vest.
LA BUCUREŞTI
Sâmbătă, vremea va fi caniculară după-amiaza, când temperatura aerului va urca până la 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
ÎN ŢARĂ
Duminică, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara, astfel că temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35…36 de grade şi local se vor atinge valori de 37…38 de grade, pornind de la 27…29 de grade pe litoral. Disconfortul termic va fi accentuat, astfel că indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza în zonele montane, iar spre seară şi noaptea în nord şi nord-vest unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile minime se vor încadra între 11…12 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 26…27 de grade în Dealurile de Vest.
LA MUNTE
Sâmbătă, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după orele amiezii când, cu totul izolat, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.
Duminică, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza când, pe arii restrânse, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Spre seară şi noaptea astfel de fenomene se vor semnala doar în masivele nordice.