- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
VREMEA va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Miercuri, înnorările se vor accentua temporar şi se vor semnala averse, cu condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în regiunile estice şi sud-estice, conform datelor oferite de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
VREMEA va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi (Imagine: Marius Dumbraveanu / Mediafax Foto)
MIERCURI
Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările se vor accentua şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice în zonele de deal şi de munte şi în centrul ţării şi pe arii restrânse în partea de sud a teritoriului, iar seara şi noaptea cu precădere în nord-est. Cantităţile de apă, izolat, vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În celelalte zone cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vântul va avea intensificări în regiunile estice şi sud-estice, dar pe arii restrânse şi în restul ţării, asociat ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24...25 de grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 32 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa în general între 12 şi 22 de grade.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
LA BUCUREŞTI
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade
JOI
Vremea va fi în continuare în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate. Îndeosebi în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zonele de deal şi la munte, local în sudul, estul şi centrul ţării şi izolat în rest. Cantităţile de apă vor fi izolat însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 31 de grade, iar cele minime între 12 şi 22 de grade.
Dacă ai nevoie de un serviciu meteo mai detaliat, vizitează vremea apropo.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO