VREMEA va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, unde cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil, trecător, cu aspect de vijelie.

Urmărește
907 afișări
Imaginea articolului VREMEA va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

VREMEA va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

În sud-estul teritoriului vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, mai ales în a doua parte a intervalului. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp. Valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, unde vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, în timp ce în restul teritoriului acestea se vor menţine apropiate de limitele normale ale acestei perioade. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 19...20 de grade în Dealurile de Vest şi în depresiuni şi 31 de grade în est şi sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.

LA BUCUREŞTI:

Vremea se va menţine frumoasă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul, mai mult senin în cursul zilei, se va înnora treptat spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade.

 

JOI

ÎN ŢARĂ:  

Cerul va fi variabil în sud-estul ţării, dar va avea înnorări temporar accentuate în celelalte regiuni. Vor fi averse, izolat însemnate cantitativ, precum şi descărcări electrice, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei, local în Moldova, Oltenia şi zona de munte şi pe arii restrânse în rest. Vântul va avea intensificări la munte, în regiunile estice şi în extremitatea de sud-vest a teritoriului, dar trecător şi în timpul averselor.

Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 16...17 grade în Dealurile de Vest şi în depresiuni şi 30 de grade în Delta Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 10 şi 20 de grade.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici