- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii
În sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse ploi, mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice, informează ANM.
Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru sfârşitul săptămânii
Vineri
ÎN ŢARĂ
Se vor cumula pe arii restrânse cantităţi de apă de 15...20 l/mp, iar în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură, izolat peste 35 l/mp. Vor mai fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale datei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi după-amiaza, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată doar în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 7 şi 14 grade.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
BUCUREŞTI
Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 12...13 grade.
LA MUNTE
Vremea se va menţine răcoroasă şi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp, iar în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în cea a Carpaţilor de Curbură, izolat 35 l/mp şi vor mai fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor.
LA MARE
Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi temporar noros şi trecător, vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi de 17 ... 18 grade, iar cele minime de 12 ... 14 grade.Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 16 şi 18 grade( cele mai ridicate valori în nordul litoralului) .
Sâmbătă
ÎN ŢARĂ
În sudul, centrul şi estul ţării, precum şi în zona montană vremea va fi în continuare în general instabilă şi răcoroasă. Mai ales pe timpul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp şi se menţin condiţiile de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii mai. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 14 grade, uşor mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.
LA MUNTE
Vremea va fi în continuare răcoroasă şi în general instabilă. Pe parcursul zilei, în cea mai mare parte a zonei montane vor fi înnorări temporar accentuate şi vor mai fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar cantităţile de apă ce se vor cumula, izolat vor fi importante, acestea depăşind 20 l/mp în special în grupa vestică a Carpaţilor Meridionali. Pe spaţii mici se menţin condiţii de grindină. Noaptea însă, cerul se va degaja treptat, iar aria ploilor va fi în restrângere şi diminuare semnificativă, acestea urmând a se mai semnala doar cu totul izolat.
LA MARE
Vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi temporar mai noros şi trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 18 grade, iar cele minime vor fi de 12...13 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 şi 17 grade.
Duminică
LA MUNTE
Vremea se va ameliora semnificativ sub aspectul distribuţiei şi intensităţii ploilor faţă de zilele anterioare devenind în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, însă în special după-amiaza şi în primele ore ale serii vor fi înnorări temporare şi doar izolat în special în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului se vor semnala ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va marca o creştere comparativ cu intervalele precedente.
LA MARE
Vremea se va ameliora ca aspect. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare diineaţa. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 22 de grade, iar cele minime între 13 şi 16 grade.Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 15 şi 17 grade.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO