Pe arii restrânse în Moldova, estul Transilvaniei şi la munte se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în extremitatea sudică a Banatului şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2…-1 grad local în Moldova şi 10…12 grade în zonele de deal din vest; minimele termice se vor încadra între -6 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă, mai ales în vestul şi centrul teritoriului.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va menţine închisă şi uşor mai rece decât în mod normal pentru această dată. Înnorările vor persista şi va ploua moderat. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.
VINERI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal pentru această dată calendaristică în vestul, nord-vestul şi parţial în centrul ţării, în timp ce în restul zonelor regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai scăzute decât mediile climatologice specifice. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar cu înnorări în celelalte regiuni, mai persistente în sud şi în est. Vor fi mai ales ploi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi pe arii restrânse în Banat şi estul Transilvaniei, iar în Moldova şi la munte se vor semnala precipitaţii slabe, mixte şi vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 grade izolat în Moldova şi 11…12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -3 şi 7 grade, uşor mai mici în nordul Moldovei. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.