Vremea va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Publicat: 22 04. 2016, 15:58
Actualizat: 30 03. 2020, 00:04

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Astfel de fenomene se vor semnala în zona de munte şi în sud-vest şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat, cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 24 de grade, iar cele minime între 4 şi 12 grade. 

BUCUREŞTI

Cerul va avea innorări îndeosebi în a doua parte a intervalului şi vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9…11 grade. 

Duminică

Vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în regiunile din jumătatea vestică a ţării şi la munte, unde cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Izolat va cădea grindină.

Spre sfârşitul nopţii, în zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor, vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade, iar cele minime, în general, între 3 şi 9 grade.