MIERCURI
ÎN ŢARĂ
În restul ţării, în condiţii de cer variabil, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii septembrie. Astfel, temperaturile maxime vor fi de la 17…18 grade în nordul Moldovei, dar şi în zonele depresionare din Maramureş şi estul Transilvaniei până la 27…28 de grade în sudul Olteniei. În timpul nopţii, înnorările vor fi mai accentuate în regiunile nord-vestice unde vor fi averse locale, moderate cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări ziua la munte şi local în sudul şi în estul teritoriului, iar în a doua parte a intervalului pe arii restrânse în nord-vest. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, uşor mai ridicate pe litoral.
LA BUCUREŞTI:
În creştere uşoară faţă de zilele precedente, valorile termice se vor apropia de cele obişnuite ale perioadei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 12…13 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări temporare în cursul zilei, apoi va sufla slab până la moderat.
JOI
ÎN ŢARĂ
Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi slabe, ziua în nord şi în centru, iar seara şi noaptea în sud-vest. În restul zonelor cerul va fi variabil spre parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în nordul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 8 şi 17 grade, mai ridicate pe litoral