Prima pagină » Social » Vremea va fi rece pentru această dată. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Vremea va fi rece pentru această dată. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară în majoritatea zonelor, vremea se va menţine rece pentru această dată, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, informeaza ANM.
Alina Mihai
05 dec. 2016, 14:12, Social

ÎN ŢARĂ

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul nopţii în nord-est, est şi în centru unde pe spaţii mici, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali, va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar izolat şi trecător şi în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni. Mai ales dimineaţa, în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI:

Deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul precedent, dimineaţa şi noaptea vremea se va menţine rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. La începutul zilei vor fi condiţii de ceaţă.

 

MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul precedent astfel încât vremea va fi rece pentru această dată în toată ţara. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi -3 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -15…-16 grade. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare în regiunile extracarpatice şi la munte.

Trecător va ninge slab, pe arii restrânse în Moldova, Carpaţii Orientali şi cei Meridionali, iar cu totul izolat în Delta Dunării şi în dealurile sudice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi pe crestele montane. Izolat, în zonele joase de relief va fi ceaţă, asociată şi cu depunere de chiciură.