Vremea va fi rece pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri
În cursul zilei de marţi, cerul va fi variabil în extremitatea vestică şi de sud-vest, iar în celelalte regiuni înnorările vor persista, informează ANM.
Vremea se va încălzi uşor. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri (Imagine Octav Ganea / Mediafax Foto)
ÎN ŢARĂ
Va ploua în jumătatea de est a ţării şi izolat în nord-vest şi centru. În sud-est se vor mai putea depăşi, pe arii restrânse, cantităţi de apă de 15...20 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali, precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare. Noaptea, ploile se vor restânge ca arie, iar cerul se va degaja în cea mai mare parte a teritoriului. Din punct de vedere termic, vremea va fi rece pentru această perioadă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade, iar cele minime între -4 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade pe litoral. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi la munte. Spre sfârşitul intervalului se va forma brumă, local în nord, centru şi în zona submontană şi izolat în rest.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
BUCUREŞTI
Vremea va fi cu mult mai rece decât în mod normal la această dată. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 4...5 grade în centrul oraşului şi de 1...2 grade la periferie. Cerul va fi noros în cursul zilei, când va ploua, apoi va deveni treptat, variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.
MIERCURI
Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi faţă de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult senin, exceptând, în cursul nopţii, regiunile vestice, unde se va înnora şi va ploua. Vor fi mai ales averse, posibil şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni, unde se va mai produce brumă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 15:44
Cseke Attila, despre demiterea lui Klaus Iohannis: În 35 de ani încă nu am demis niciun preşedinte