Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Mădălin Ţăranu, a declarat pentru MEDIAFAX că poliţiştii au fost sesizaţi marţi dimineaţă de locatarii unui bloc situat în cartierul Tătăraşi că o vulpe a intrat în imobil şi a urcat până la etajul al patrulea.
„I-am anunţat imediat pe cei de la Serviciul de ecarisaj. Vulpea a fost ridicată, după ce a fost tranchilizată”, a precizat Ţăranu.
Totodată, conducerea Direcţiei de Sănătate Veterinară (DSV) Iaşi susţine că nu este exclus ca vulpea să fi fost bolnavă, situaţie în care pot apărea manifestări anormale ale animalului respectiv.
„În faza de evoluţie a unei boli pot să apară manifestări ciudate, iar vulpea să fi intrat în scara de bloc. Vom face analize pentru a stabili dacă animalul este bolnav, iar în plus vom demara o anchetă epidemiologică la faţa locului, pentru a stabili cu ce oameni sau alte animale a intrat în contact vulpea”, a declarat Nicolae Ivanciu, inspector în cadrul DSV Iaşi.
El a spus că, după recoltarea probelor, vulpea va fi eutanasiată.