Neregulile descoperite de inspectorii DSP Vrancea au legătură cu modul în care a fost realizată dezinsecţia şi cu produsele şi dispozitivele utilizate în timpul procedurii.
„În urma informaţiilor apărute referitoare la prezenţa vectorilor (gândaci) în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, instituţia noastră s-a autosesizat în data de 10.02.2020 şi a dispus efectuarea controlului la nivelul unităţii sanitare în vederea verificării celor sesizate. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că la nivelul secţiei de Pediatrie s-a efectuat operaţiunea de dezinsecţie în data de 04.02.2020, în condiţii de necesitate, la solicitarea asistentei şef a secţiei, ca urmare a prezenţei vectorilor. Dezinsecţia s-a realizat utilizând un dispozitiv care prezintă acţiune mecanică asupra insectelor târâtoare. Pentru acest dispozitiv nu au fost disponibile în cadrul controlului documente de conformitate şi o etichetă în limba română”, anunţă, marţi, DSP Vrancea.
De asemenea, pentru dezinsecţie a fost utilizat şi un produs biocid avizat de Ministerul Sănătăţii, dar care nu prevede ca şi categorie de utilizatori unităţile sanitare, acestea făcând parte din categoria utilizatori profesionali.
„Personalul medical din cadrul SPIAAM a utilizat acest produs dată fiind metoda de aplicare prin picurare şi nu prin pulverizare, care ar fi presupus eliberarea saloanelor, fapt greu de realizat, dat fiind gradul mare de ocupare al saloanelor în această perioadă de răspândire a virozelor respiratorii”, au mai spus reprezentanţii DSP.
Angajatul spitalului care s-a ocupat de această activitate a fost amendat cu 2.000 de lei, iar la nivelul spitalului vor fi impuse o serie de reguli, printre care sunt renunţarea la dispozitivele de tip capcană pentru gândaci şi efectuarea unei noi dezinsecţii.
O fotografie cu gândaci în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Focşani a fost postată, duminică, pe Facebook de o pacientă. Reprezentanţii unităţii medicale au spus că gândacii nu umblă prin saloane, dar că insecte mai apar pentru că „pacienţii ţin mîncarea în sertare”.