- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.10.2023, 11:51)
- Cosmin Pirv
Weekend de foc pentru pompierii din ţară. Salvatorii au avut o intervenţie pe minut
O intervenţie la fiecare minut au avut în acest sfârşit de săptămână pompierii din întreaga ţară.
![Imaginea articolului Weekend de foc pentru pompierii din ţară. Salvatorii au avut o intervenţie pe minut](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/22143199/1/7613634-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpg?width=560)
Weekend de foc pentru pompierii din ţară. Salvatorii au avut o intervenţie pe minut
În perioada 29 septembrie-1 octombrie, la nivel naţional, pompierii au gestionat 4.614 misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă (3.616 solicitări).
Echipajele de stingere au intervenit la 470 incendii, precum şi în alte 508 intervenţii în sprijinul comunităţilor, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniţiei neexplodată etc.
Din totalul incendiilor înregistrate la nivel naţional, 333 de intervenţii au fost la arderi necontrolate (mirişti, vegetaţie uscată, deşeuri), suprafaţa de teren afectată fiind de peste 1.000 ha.
De asemenea, în ultimele 72 de ore, pe timpul misiunilor desfăşurate, pompierii au salvat 34 de persoane aflate în dificultate.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 20 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.
De asemenea, în perioada de referinţă, la nivel naţional, au fost transmise 35 de mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Covasna, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Mureş, Neamţ, Sibiu, Tulcea şi Vâlcea.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=22143199&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe