Wizz Air introduce în 2017 patru noi rute de pe aeroportul din Cluj spre Stockholm, Bratislava, Larnaca şi Malta
Directorul de comunicare al Wizz Air, Tamara Vallois, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă că vor creşte şi anumite frecvenţe ale zborurilor pe câteva destinaţii internaţionale.
„Anunţăm o extindere masivă a operaţiunilor pe Aeroportul Internaţional < a spus Vallois.
Potrivit acesteia, cursele spre Stockholm vor fi introduse începând cu 27 martie, spre Bratislava din 10 martie, spre Larnaca din 28 martie şi spre Malta din 26 martie.
Wizz Air a transportat în primele 11 luni din acest an în Cluj-Napoca 1,2 milioane de pasageri. Wizz Air are 26 de baze operaţionale în 14 ţări şi o flotă de 74 de avioane Airbus A320 şi Airbus A321.