- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.07.2024, 21:43)
- Valeriu Dănilă
World Vision: Aproape 30% dintre elevii care ar fi trebuit să susţină Bacalaureatul nu s-au înscris
World Vision România susţine că „nu există date referitoare la ce se întâmplă cu aceşti elevi, de ce s-au pierdut, unde îi regăsim, cine este responsabil pentru ei şi pentru traiectoria lor educaţională”.
Urmărește
153 afișări
World Vision: Aproape 30% dintre elevii care ar fi trebuit să susţină Bacalaureatul nu s-au înscris
Mai mult de jumătate dintre elevii înscrişi în anul 2012 în clasa I NU au promovat Bacalaureatul. Mai exact, în clasa I erau înscrişi, în septembrie 2012, 202.134 de elevi, conform datelor Ministerului Educaţiei, analizate de Edupedu.ro. Dintre aceştia, doar 95.112 au obţinut media de promovare a examenului de Bacalaureat, înainte de contestaţii.
La nivel naţional, s-a înregistrat cea mai ridicată rată de promovare din ultimii 14 ani. Cu toate acestea, mai mult de un sfert dintre elevii din mediul rural nu au obţinut ,,Reuşit" în dreptul numelui lor. Doar 73,6% dintre elevii din mediul rural au promovat examenul, comparativ cu 85,7% elevi din mediul urban care au reuşit să promoveze Bacalaureatul.
Programul care reduce clivajul dintre urban şi rural: Vreau în clasa a 9-a
Unu din patru tineri din mediul rural nu a obţinut medie de promovare anul acesta la Bacalaureat. Prin comparaţie, 84,3% dintre elevii de la sate din programul derulat de World Vision România, au promovat Bacalaureatul. Rezultatele obţinute de beneficiarii din mediul rural al programului “Vreau în clasa a 9-a" (84,3%) sunt apropiate de cele obţinute de elevii din mediul urban (85,7%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Generaţia cu cel mai mare grad de absenteism la examenul de Bacalaureat
Peste 60.000 de elevi care au început în urmă cu 12 ani clasa I nu s-au înscris în acest an la bacalaureat, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza datelor publice disponibile. Astfel, aproape 30% dintre elevii înscrişi în clasa I, în anul 2012, nu se regăsesc înscrişi la examenul de Bacalaureat de anul acesta, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de elevi absenţi din ultimii ani. Nu există date referitoare la ce se întâmplă cu aceşti elevi, de ce s-au pierdut, unde îi regăsim, cine este responsabil pentru ei şi pentru traiectoria lor educaţională într-un sistem de învăţământ în care cele 12 clase sunt obligatorii prin lege. Mai mult, dintre elevii prezenţi la examen, aproape un sfert nu au obţinut medie de trecere, înainte de contestaţii.
Care este realitatea în mediul vulnerabil
În mediul rural, 56% dintre elevii care abandonează şcoala după clasa a 8-a o fac pentru că familia nu îşi poate permite costul şcolii. Totodată, rezultatele scăzute la Bacalaureat în mediul rural sunt cauzate de un cumul de factori, conform studiilor realizate de World Vision România:
• 2 din 10 părinţi nu-şi susţin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a;
• pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc;
• 24% dintre adolescenţi nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorinţa de a lucra pentru „a fi pe banii lor“;
• 37% dintre adolescenţi lipsesc de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie
• adolescenţii au puţin sprijin, precum şi repere positive în comunităţile lor: doar 4 din 10 adulţi din mediul rural au luat Bacalaureatul;
• 16% dintre adolescenţi consideră că sunt defavorizaţi de către profesorii de la clasă;
• 47% dintre adolescenţii din mediul rural declară că niciodată sau doar uneori le place la şcoală;
• adolescenţii spun ca susţinerea părinţilor şi o atitudine pozitivă faţă de viaţă i-ar ajuta;
• profesorii nu sunt suficient de pregătiţi: 52% vor mai mult acces la cursuri de perfecţionare;
"Ne uităm astăzi la rezultatele de la Bacalaureat, cele mai bune rezultate chiar din ultimii 14 ani. Am văzut săptămâna trecută diferenţe enorme între rural şi urban la Evaluarea Naţională, continuăm să le vedem şi astăzi. Mai mult de 26% dintre elevii din mediul rural nu au reuşit să promoveze examenul maturităţii, în timp ce doar puţin peste 14% din urban au acest rezultat. Mă bucură să văd că se poate, atât timp cât se intervine la timp, cu metode eficiente şi, mai ales, adaptate fiecărui copil în parte. Prin programul “Vreau în clasa a 9-a", 84,3% au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat. Aceşti copii din mediul rural, care au dificultăţi financiare şi multiple vulnerailităţi, au reuşit să îşi depăşească condiţia şi să înveţe pentru viitorul lor, cei mai mulţi dintre elevii pe care noi îi susţinem vor să-şi continue studiile şi să meargă la o facultate.", a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România, potrivit Ziarul Financiar.
Impresiile elevilor care au susţinut examenul de Bacalaureat
Având în vedere faptul că anul acesta s-au înregistrat cele mai bune rezultate din ultimii ani, mulţi dintre elevii consultaţi cu privire la nivelul subiectelor au afirmat că gradul de dificultate a fost unul scăzut. De asemenea, au precizat că nota de trecere la cele trei probe se putea obţine cu uşurinţă.
,,Subiectele mi s-au părut de dificultate medie, dar cel puţin la română mi s-a părut că a fost nevoie de multă atenţie, aşa că timpul m-a presat foarte tare. La română am rămas printre ultimii elevi, iar la istorie am ieşit după 2 ore şi jumătate. Mulţi dintre colegii din clasă au ieşit înaintea mea la ambele probe.", a declarat Denisa, una dintre elevele care a susţinut anul acesta Bacalaureatul.
,,Din punctul meu de vedere, bacul de anul acesta a fost unul destul de accesibil pentru toată lumea şi subiectele au fost rezolvabile.", a declarat Camelia, beneficiară în cadrul programului “Vreau în clasa a 9-a".
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump