Producătorul chinez de electronice Xiaomi a anunţat luni, pe platforma Weibo, că primul său SUV electric, YU7, va fi lansat în iunie sau iulie 2025. Modelul este, practic, o extindere semnificativă a companiei pe o piaţă auto din China extrem de competitivă.
YU7, un SUV complet electric, va fi echipat cu baterii produse de o divizie a companiei chineze CATL. Conform datelor furnizate de Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei din China, vehiculul va avea o viteză maximă de 253 km/h.
CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, a spus că specificaţiile cheie ale vehiculului au fost publicate din timp pentru a permite teste.
Aceasta este a doua lansare importantă în domeniul auto pentru Xiaomi, după debutul sedanului electric SU7 în martie 2024. SU7, cu un preţ de pornire sub 30.000 de dolari, a fost urmat în octombrie de o variantă de lux menită să concureze cu Tesla Model S Plaid.
Piaţa auto din China continuă să crească, înregistrând luna trecută cel mai rapid ritm de vânzări din ianuarie, susţinută de subvenţii guvernamentale. Xiaomi a majorat recent pentru a treia oară obiectivul de livrări pentru 2024, estimând livrarea a 130.000 de vehicule electrice până la sfârşitul anului.