Zăpadă de 80 de centimetri în staţiunea Rânca
Stratul de zăpadă măsura, joi, aproximativ 80 de centimetri în staţiunea gorjeană Rânca, astfel că la sfârşitul acestei săptămâni se poate schia, a declarat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
![Imaginea articolului Zăpadă de 80 de centimetri în staţiunea Rânca](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/5904920/1/ranca-zapada-gigi-ciuncanu.jpg?width=560)
Zăpadă de 80 de centimetri în staţiunea Rânca (Imagine arhivă: Mediafax Foto/Mediafax)
Şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat că, din informaţiile pe care le are, în nicio altă staţiune din ţară stratul de zăpadă nu mai are o asemenea grosime.
Cornoiu a precizat că turiştii pot să schieze la sfârşitul acestei săptămâni, deşi condiţiile sunt diferite de cele din timpul iernii.
"A nins cam vreo 30 de centimetri în ultimele zile şi s-a refăcut stratul la 80 de centimetri. Se mai topise de la ploi şi soare, dar cu ninsorile de acum s-a pus la loc. De schiat se poate schia pentru cine doreşte, deşi, temperaturile nefiind foarte mici, zăpada nu e chiar bună pentru astfel de activităţi sportive", a spus Cornoiu.
Drumul de acces spre staţiune este acoperit pe o porţiune cu zăpadă, însă puţinele autoturisme care au urcat joi la munte nu au avut probleme cu deplasarea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5904920&pid=1)