- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (20.12.2019, 13:18)
- Vasile Magradean
Zborul Cluj-Luton, întârziat o zi întreagă din cauza ceţii. Pasagerii acuză că nu au primit mâncare sau apă: „O bătaie de joc”
Zeci de familii, multe dintre ele cu copii, au aşteptat peste 16 ore în Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj să poată pleca spre Londra – Luton, apoi au plecat, după ce li s-a spus că zborul a fost amânat pentru vineri seara.
Urmărește
254 afișări
Zborul Cluj- Luton, întârziat o zi din cauza ceţii. Familii cu copii mici, ţinute 16 ore în aerogară
Laura Furdui, una dintre pasagere, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii nu au primit mâncare sau apă din partea companiei Wizz Air care opera zborul spre Londra-Luton, iar modul în care au fost trataţi înseamnă „mai mult decât o bătaie de joc”.
„Trebuia să decolăm spre Londra – Luton joi la ora 11.30, am ajuns la Aeroportul Cluj cu două ore mai devreme, cu doi copii mici, de 7 luni, respectiv 3 ani. Ne-au făcut îmbarcarea, am predat bagajele de cală, am făcut check-in-ul, după care ne-au scos şi ne-am întors din nou în aeroport, cu toată procedura, de recuperat bagaj, şi am reintrat în ţară. Am stat la coadă pentru reprogramare la zborul care urma să plece la 20,05. Am ieşit din aeroport să mâncăm, din partea companiei nu am primit nici măcar un pahar cu apă, dar nici informaţii nu au fost în stare să ne dea, şi ne-am întors, am repetat procedura de check-in, am predat bagajele de cală, din nou, şi am stat în sala de aşteptare până la 23.30, când ne-au scos din nou, şi am refăcut intrare în ţară. Modul în care am fost trataţi este mai mult decât bătaie de joc, am fost obligaţi să stăm să aşteptăm”, a povestit aceasta.
Laura Furdui a afirmat că în sala de aşteptare erau zeci de familii, multe cu copii mici, dar şi persoane bolnave, care au fost ţinute în aeroport ore întregi fără să primească nimic din partea companiei Wizz Air, fiind oameni care stăteau şi pe jos, deoarece nu mai erau locuri pe scaune.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
„La niciun telefon al companiei nu răspundea nimeni, nici la cele din străinătate, nu am primit nici măcar un pahar cu apă sau un sandwich. Am stat cu copiii nemâncaţi şi nebăuţi. De la controlul de securitate nu ne-au lăsat joi seară să intrăm cu apă sau sucuri pentru copii în sala de aşteptare, le-au aruncat la gunoi. Inclusiv pireul de legume pentru fetiţa de 7 luni, într-un borcănaş, l-au desigilat să ia o mostră, probă biologică, a trebuit să îl arunc odată desfăcut pentru că nu mai e bun. Vom face cerere să primi despăgubiri”, a subliniat Furdui.
Pasagerilor li s-a spus că zborul spre Londra – Luton a fost reprogramat pentru vineri la ora 17.30, după 30 de ore, dar nu există siguranţa că avionul va decola la ora estimată.
Reprezentanţii companiei Wizz Air nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii acestei ştiri.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe