- Home
- Social
- BACĂU, (20.11.2023, 17:08)
- Cosmin Pirv
Zboruri noi către opt destinaţii internaţionale, din decembrie, de pe Aeroportul Bacău
Din luna decembrie, de la Bacău se va putea zbura direct spre Londra, Bruxelles, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool şi Catania.
Urmărește
5801 afișări
Compania Dan Air a deschis luni baza operaţională de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău. Astfel, din 11 decembrie, compania va zbura din Bacău către 8 destinaţii din Europa, iar 6 dintre acestea vor fi operate exclusiv de către compania românească.
În cadrul unei conferinţe de presă, CEO-ul companiei, Matt Ian David, a vorbit despre planurile de dezvoltare în ceea ce priveşte activitatea pe aeroportul din Bacău. Pentru programul de iarnă, compania a ales destinaţii extrem de căutate de călătorii din zona Moldovei, care nu mai fuseseră operate în ultimii ani de celelalte companii.
Compania lansează curse spre Londra (în fiecare luni şi vineri), Bruxelles (în fiecare luni şi vineri), Torino (în fiecare marţi şi sâmbătă), Dublin (în fiecare marţi şi sâmbătă), Roma (în fiecare miercuri şi duminică), Barcelona (în fiecare miercuri şi duminică), Liverpool (în fiecare joi), Catania (în fiecare joi).
Compania anunţă că, având în vedere cererea mare pentru destinaţia Dublin, a decis, în contextul sărbătorilor de iarnă, creşterea frecvenţei pentru această rută. Astfel se adaugă al treilea zbor săptămânal către Dublin, care va avea loc în datele de 14 şi 21 decembrie, respectiv 4 şi 11 ianuarie.
Compania lucrează deja şi la programul de vară din 2024 care va include destinaţii noi, mult aşteptate de pasagerii din Bacău.
Consiliul Judeţean Bacău a anunţat tot luni lansarea curselor gratuite cu autocarul pe ruta Chişinău-Bacău pentru pasagerii din Republica Moldova care vor să zboare de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu”.
Dan Air a operat până de curând zboruri de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav către cele mai populare destinaţii din Europa, iar acum va efectua curse exclusiv de pe Aeroportul Internaţional din Bacău.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Constanţa: Lucrările de restaurare a Cazinoului continuă şi vor fi gata până în vara lui 2024
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe