Zece dosare penale în ţară, după petreceri. Botez „spart” de poliţişti, cu o participare de 36 de persoane. Exemple de încălcare a regulilor

Zece dosare penale au fost deschide în ţară în ultimele 24 de ore, după petreceri la care nu se respectă distanţarea sau participanţii nu poartă mască de protecţie. Poliţiştii brăileni au „spart” un botez cu 36 de participanţi, iar cei din Mureş o zi de naştere.

Urmărește
1694 afișări
Imaginea articolului Zece dosare penale în ţară, după petreceri. Botez „spart” de poliţişti, cu o participare de 36 de persoane. Exemple de încălcare a regulilor

Zece dosare penale în ţară, după petreceri. Botez „spart” de poliţişti, cu o participare de 36 de persoane. Exemple de încălcare a regulilor

În urma controalelor din ultimele 24 de ore, au fost întocmite 10 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Tot în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 5.053 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor privind carantina ori izolarea, a măsurilor de protecţie individuală şi a celor de diminuare a impactului riscurilor.

De asemenea, 10 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate teraselor şi barurilor, pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii sau restricţii.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 840.000 de lei.

La Brăila, poliţiştii au găsit, vineri seară, într-un restaurant din localitatea Baldovineşti un botez la care participau 36 de persoane. Astfel, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei fiecare, atât organizatorului evenimentului, cât şi administratorului restaurantului.

Tot vineri seară, poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi de către un operator TelVerde că la un popas turistic din localitatea Valu lui Traian are loc o petrecere cu mai multe persoane, care nu ar respecta prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Poliţiştii au constatat că este vorba despre un eveniment privat, în spaţiu închis, cu participarea a aproximativ 40 de persoane, încălcându-se astfel prevederile stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive) în spaţii închise. Administratorul societăţii comerciale în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

În Mureş, politiştii s-au sesizat din oficiu că pe raza localităţii Acăţari are loc o zi de naştere cu participarea mai multor persoane. Petrecăreţii erau în aer liber, dar nu respectau măsurile de prevenţie. Organizatorul a fost amendat cu 5.000 de lei. De asemenea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice au aplicat o sancţiune contravenţională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, în valoare de 5.000 de lei şi au ridicat, în vederea confiscării 2.260 de lei, 2 laptop-uri şi 5 memory stickuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici