„Zece persoane, suporteri ai Dinamo, au fost arestate în momentul în care confecţionau un banner cu mesaje obscene la gara Băneasa. Cei zece au fost conduşi la secţia de poliţie şi vor fi sancţionaţi pentru săvârşirea de fapte sau gesturi obscene de natură să provoace indignarea cetăţenilor sau să lezeze demnitatea unor persoane. Ei vor fi sancţionaţi conform legii cu amendă între 200 şi 1000 de lei. În plus, asupra unuia dintre ei s-au găsit resturi de natură vegetală, de culoare verde. Acestuia din urmă i se va întocmi acte penale pentru posesie de substanţe interzise, riscând între 3 şi 15 de închisoare”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alexandru Nicolae, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.
Conform unor surse din rândul fanilor, bannerul urma să fie amplasat pe pasajul din apropierea fântânii Mioriţa din cartierul Băneasa.
Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi soţia sa, Alina Vidican, s-au căsătorit religios, duminică, la biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera, naşii cuplului fiind finanţatorul stelist Gigi Becali şi soţia acestuia, Luminiţa.