Zece ONG-uri ameninţă cu vot negativ la referendumul privind Constituţia

Zece organizaţii ale societăţiie civile, care se declară "îngrijorate" de modul în care se desfăşoară lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei, ameninţă cu declanşarea unei campanii pentru un vot negativ la referendumul privind modificarea legii fundamentale.

Urmărește
750 afișări
Imaginea articolului Zece ONG-uri ameninţă cu vot negativ la referendumul privind Constituţia

Zece ONG-uri ameninţă cu vot negativ la referendumul privind Constituţia

Cele zece ONG-uri, respectiv Fundaţia Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC), Asociaţia ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei (AW - AMP), Asociaţia Funky Citizens, Asociaţia EPAS, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Asociaţia Mişcarea Civică "Miliţia Spirituală", Asociaţia Civitas’99, Fundaţia Median Research Centre şi Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, au trimis joi o scrisoare deschisă către Comisia Parlamentară de Revizuire a Constituţiei, pentru a protesta astfel faţă de modul "netransparent şi precipitat" în care parlamentarii votează amendamentele constituţionale, "cu consecinţe grave pentru drepturile cetăţenilor şi calitatea textului fundamental", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor societăţii civile, în spatele uşilor închise, în câteva zile, membrii Comisiei au rescris Constituţia, iar "din relatările presei reiese faptul că aceştia ignoră amendamente relevante primite din partea societăţii civile (cum ar fi dreptul la bună administrare şi informaţie sau întărirea instituţiei Avocatului Poporului)".

În graba discuţiilor, susţin ONG-urile, parlamentarii au reuşit să restrângă drepturile cetăţenilor, dintre care amintim dreptul părinţilor de a alege tipul de educaţie religioasă pentru copiii lor sau restrângerea libertăţii de exprimare prin consolidarea pedepsei pentru delictele de presă în Constituţie.

"Credem că obligaţia clasei politice în construirea Constituţiei nu este doar să citească câteva pagini dintr-un raport al Forumului Constituţional, ci să se consulte cu societatea în largul ei, incluzând societatea civilă organizată", spun semnatarii scrisorii adresate preşedintelui Comisiei, Crin Antonescu.

Reprezentanţii societăţii civile amintesc membrilor Comisiei, pe această cale, că "este în interesul tuturor celor implicaţi să deschidă dezbaterile în cadrul Comisiei şi parlamentarii să lase timp de reacţie, mai ales că raportul Forumului Constituţional înaintat Comisiei este departe de a fi complet".

"Atragem atenţia că pretenţiile electoratului au crescut în ultimii ani, şi că la următoarele alegeri ar putea fi mai greu pentru politicienii din ambele tabere să îşi ascundă eşecul prin discurs negativ. Pe termen scurt, în măsura în care Comisia de Revizuire a Constituţiei nu revine la un dialog real cu societatea, luăm în considerare exercitarea tuturor formelor de presiune democratice, inclusiv lansarea unei campanii de vot negativ la referendum", se arată în scrisoare.

ONG-urile semnalează, în documentul citat, "ceea ce pare un tratament discriminatoriu la adresa amendamentelor constituţionale".

Un prim indiciu acest sens, susţin semnatarii scrisorii, este acela că propunerile şi argumentele din secţiunea anexă nu apar niciodată în discuţie, iar un al doilea este că anumite formulări sunt nefericite şi nu reflectă nici chiar intenţiile declarate ale dumneavoastră.

Printre exemplele considerate grăitoare menţionate în scrisoare este şi cel legat de formula "Mijloacele de comunicare în masă au obligaţia de a declara public sursele finanţării şi structura acţionariatului". "Fiind conştienţi de aceasta propunere care circulă de mai multă vreme în spaţiul public, am arătat că nu toate companiile private fiinţează sub formă de societate pe acţiuni. Ţinând cont de argumentele noastre, membrii comisiei ar fi putut da o formă mai bună acestui alineat, o variantă fiind chiar propunerea înaintată de grupul nostru de lucru: Mijloacele de comunicare în masă au obligaţia de a declara public sursa finanţării şi structura de proprietate", argumentează ONG-urile.

ONG-urile consideră că, pe termen mediu, "această Comisie şi acest Parlament, cu Putere şi Opoziţie, vor fi ţinute minte prin rezultatele lor, şi nu doar prin discursuri". "Iar noi ne angajăm ca, dacă va fi nevoie, să amintim alegătorilor oportunităţile refuzate de clasa politică", încheie semnatarii scrisorii.

Preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a susţinut joi, la începutul şedinţei acestui for, că a observat pe televiziuni "diverşi experţi" care lasă să se înţeleagă faptul că la nivelul comisiei se lucrează "aproape fraudulos", precizând că-i invită pe aceştia să asiste personal.

Antonescu a afirmat că s-a decis ca presa să aibă acces premanent la lucrările comisiei, ceea ce va fi asigurat până la finalul dezbaterilor acestui for.

"Cu toate că presa are acces permanent, văd discuţie publică în legătură cu faptul că nu ştie nimeni ce facem noi aici. Există diverşi experţi, care desigur cu ghilimele sau fără, mai mult cu ghilimele, care circulă pe toate televiziunile arătând că bineînţeles că nişte oameni care din start din cauză că sunt parlamentari sau politicieni sunt calificaţi într-o stare de precaritate intelectuală, culturală, juridică, de orice fel, asta se înţelege de la sine şi care aşa aproape într-un mod fraudulos şi aproape ascuns se ocupă de chestiunea asta", a afirmat Antonescu.

El a ţinut să amintească inclusiv jurnaliştilor că accesul va fi permanent la lucrările comisie şi că totul "se poate înregistra", iar ce se comunică public despre revizuirea Constituţiei analizată la nivelul comisiei parlamentare este o "chestiune de libertate şi de alegere a presei".

Antonescu a mai susţinut că din moment ce şedinţa comisiei este deschisă accesului presei, este posibilă inclusiv participarea reprezentanţilor societăţii civile, pentru a vedea dezbaterile din comisie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici