Zeci de angajaţi ai societăţii de transport public Galaţi protestează fiindcă nu au primit salariile
În prezent, activitatea societăţii de transport public din Galaţi nu este afectată, dar protestatarii ameninţă cu declanşarea grevei generale dacă nu se găseşte o soluţie.
Sunt aproximativ o sută de protestatarii care s-au adunat marţi dimineaţă în faţa sediului Primăriei, iar reprezentanţii lor au fost primiţi la discuţii de primarul Ionuţ Pucheanu. Oamenii spun că riscă să rămână fără bani de sărbători şi cer ajutorul edilului şef al Galaţiului.
„Protestăm pentru faptul că nu primim salariile, ni s-a propus dacă putem accepta doar jumătate din salarii, iar cealaltă jumătate nu se ştie când. Pe 15 decembrie ar fi trebuit să primim salariile, am acceptat o întârziere de două zile, numai că ieri, contrar aşteptărilor noastre, ni s-a spus că nu pot să ne onoreze salariile integral, doar 50%, iar celaltă jumătate fără orizont”, a explicat liderul de sindicat de la societatea Transurb, George Preda.
Conducerea societăţii spune că încearcă să găsească soluţii, astfel încât transportul public de persoane din Galaţi să nu fie afectat, în condiţiile în care protestatarii adunaţi în faţa Primăriei sunt în afara programului de lucru.
Dacă nu se va găsi o soluţie, salariaţii Transurb ameninţă că de miercuri vor declanşa greva generală.
„Noi facem demersuri către banca noastră pentru a obţine lichidităţi dar şi către Primărie, Damen şi Sidex, încercăm să facem facturi pentru prestaţii viitoare şi alte mecanisme pentru a îmbunătăţi viaţa angajaţilor Transurb”, a declarat presei directorul interimar al societăţii Transurb Galaţi, Gigel Caliga
Societatea Transurb are 835 de angajaţi. Salariul mediu brut pe unitate este în jur de 2.600 de lei.