Zeci de cercetători din Cluj au trimis un memoriu miniştrilor Educaţiei Naţionale şi Cercetării şi Inovării. Ce îi nemulţumeşte pe profesorii universitari

Zeci de cercetători şi profesori universitari din ţară reclamă ”disfuncţionalităţi flagrante” în derularea unei competiţii de proiecte şi cer celor doi miniştri ai Educaţiei Naţionale, respectiv Cercetării şi Inovării, reluarea întregului proces de evaluare.

Urmărește
380 afișări
Imaginea articolului Zeci de cercetători din Cluj au trimis un memoriu miniştrilor Educaţiei Naţionale şi Cercetării şi Inovării. Ce îi nemulţumeşte pe profesorii universitari

Zeci de cercetători din Cluj au trimis un memoriu miniştrilor Educaţiei Naţionale şi Cercetării şi Inovării. Ce îi nemulţumeşte pe oamenii de ştiinţă (Imagine: Thomas Dan/ Mediafax Foto)

Potrivit unui memoriu transmis, joi, miniştrilor Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, şi Cercetării şi Inovării, Şerban Constantin Valeca, se cere publicarea listei de evaluatori din Panelul de Ştiinţe Umaniste, pentru depistarea posibilelor conflicte de interese şi a modului în care a fost posibilă actuala ierarhie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Constatând existenţa unor disfuncţionalităţi flagrante în organizarea procesului de evaluare pentru domeniul Ştiinţe Umaniste la Competiţia Proiecte de Cercetare Exploratorie 2016 şi încălcarea mai multor prevederi din Pachetul de Informaţii, solicităm Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) publicarea neîntârziată a listei de evaluatori din Panelul de Ştiinţe Umaniste, pentru a putea depista posibilele conflicte de interese şi modul în care a fost posibilă actuala ierarhie. De asemenea, solicităm publicarea punctajelor acordate iniţial fiecărui proiect precum şi anularea evaluării la panelul respectiv urmată de reluarea întregului proces de evaluare a competiţiei de Proiecte de Cercetare Exploratorie la acest domeniu de Ştiinţe Umaniste”, se arată în documentul citat.

Semnatarii memoriului susţin că, din cele 32 de proiecte cu peste 90 puncte, adică dintre cele ce au şanse să fie finanţate conform practicii de la ultimele competiţii,18 (circa 56%) sunt de arheologie şi istorie veche, iar evaluarea realizată de UEFISCDI ”a neglijat domenii întregi precum Filologia/Literatura, Artele, Teologia, Filosofia, Etnologia şi celelalte subdomenii ale Istoriei”.

”În aceste ultime domenii s-au depus proiecte sub conducerea unor personalităţi validate pe plan naţional şi internaţional care au un punctaj extrem de scăzut deşi au certă notorietate internaţională, în timp ce unii din cei aflaţi în fruntea listei sunt de multe ori fără vizibilitatea internaţională a celor depunctaţi”, se mai arată în memoriu.

De asemenea, în document se subliniază şi faptul că din primele 10 proiecte, 9, adică 90%, provin dintr-un singur subdomeniu al domeniului Istorie, respectiv Arheologie şi istorie veche.

”Aceasta în condiţiile în care alături de acest subdomeniu al istoriei au mai fost zeci de proiecte de istorie din subdomeniile istorie medie, modernă şi contemporană, alături de domeniile filosofie, teologie, lingvistică, literatură, antropologie, arte. Statistic, nu avea cum să iasă o atare pondere pentru un singur subdomeniu, dacă evaluările ar fi fost corecte şi egale şi nu ar fi favorizat deliberat un anumit grup profesional”, se menţionează în memoriul adresat celor doi miniştri.

Semnatarii memoriului invocă lipsa de transparenţă în procesul de evaluare a proiectelor în condiţiile în care unor directori de proiecte li s-a reproşat lipsa vizibilităţii internaţionale, fără a fi oferite, însă, criterii de referinţă clare, raportate la situaţia cercetătorilor români sau a celor străini, motiv pentru care unii au fost depunctaţi, ”în vreme ce alţii au fost supraevaluaţi, CV-urile acestora fiind apreciate în contextul naţional”.

Memoriul a fost semnat de zeci de cercetători şi profesori universitari din cadrul unor universităţi din Cluj-Napoca, Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Alba-Iulia şi Sibiu.

UEFISCDI este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale prin care se coordonează programe din cadrul Planului Naţional pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare şi se oferă finanţare pentru proiecte de cercetare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici